Salariul, criteriul care conteaza cel mai mult pentru romani in alegerea unui job (studiu)

July 5, 2024
84 Views

Salariul, echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională şi relaţia bună cu managerul sunt criteriile care contează cel mai mult pentru români când vine vorba de alegerea unui job, arată datele unui studiu de specialitate dat joi publicităţii.

Studiul, realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group şi eJobs.ro, arată că, spre deosebire de situaţia pentru România, la nivel global angajaţii pun cel mai mare preţ pe stabilitatea jobului.

Tot la nivel global, al doilea cel mai important element este echilibrul între viaţa personală şi cea profesională şi abia apoi remuneraţia. Stabilitatea la locul de muncă vine abia pe locul al patrulea în clasamentul realizat de angajaţii români.

Alte aspecte pe care le iau în considerare când aleg un job sunt relaţia cu colegii, să se simtă apreciaţi pentru munca pe care o fac, oportunităţile de dezvoltare profesională, să simtă că munca lor are sens, reputaţia angajatorului sau numărul de zile de concediu pe care le au în cadrul companiei, potrivit unui comunicat al eJobs.ro.

“Interesant este faptul că nu regăsim în această listă beneficiile extrasalariale, ceea ce ne arată că românii au regândit raportarea la carieră şi la job în ultima perioadă. Nu poate fi detronată importanţa salariului, dar, dincolo de acest criteriu, toate celelalte care cântăresc greu în ochii angajaţilor ţin mai degrabă de relaţionare, de cultură organizaţională şi de reputaţie decât de stimulente materiale concrete”, susţine Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, platformă de recrutare online din România, citată în comunicat.

Conform cercetării, la nivel local apar diferenţe între respondenţi în funcţie de categoria de vârstă din care fac parte. Astfel, salariul este cel mai important doar pentru cei care au între 21 şi 30 de ani şi pentru cei din categoria 41-50 de ani.

…..

Leave A Comment