Un nou traseu turistic montan spectaculos a fost pregătit pentru public de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și va fi deschis oficial în curând în zona cu cea mai cunoscută stâncă și cel mai frumos punct de belvedere din Mărișel: Țâcla Gavrii.
Noul traseu, de tip circuit – numit Circuitul Țâcla Gavrii – are circa patru kilometri, o diferență de nivel pozitivă de circa 300 de metri, pornește spre dreapta, pe cărare, chiar din parcarea de la Țăclă, parcurge o zonă împădurită, sălbatică și ajunge în punctul său cel mai înalt, în punctul de belvedere Țăcla Gavrii.
Traseul a fost deja marcat cu punct albastru la finele săptămânii trecute, într-o amplă acÈ›iune desfășurată de către salvatorii montani clujeni È™i voluntarii de la Lets Do It Romania, Broadridge È™i Nature O‘clock, sub egida Consiliului JudeÈ›ean Cluj. De altfel, voluntarii au participat, în paralel, È™i la o acÈ›iune de ecologizare într-o zonă a comunei MăriÈ™el.
Noul traseul – Circuitul Țîcla Gavrii – va fi inaugurat, cu public, în câteva săptămâni, în același timp cu zona de escaladă amenajată de către Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, în zona stâncilor de la Țâcla Gavrii.