Prognoza meteo patru săptămâni: vreme caldă, dar ploioasă

March 16, 2024
59 Views

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Dacă în următoarele şapte zile nu vom scăpa de ploi şi temperaturile vor fi cele normale pentru această perioadă, începând cu ultima săptămână din martie şi până la sfârşitul intervalului prognozat se anunţă o încălzire semnificativă a vremii, peste mediile specifice acestei perioade.

Săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024
Nu se vor înregistra variaţii mari ale temperaturii, media maximelor termice fiind în jurul celei caracteristice pentru această perioadă a anului. În schimb, se anunţă mai multe zile ploioase în zonele estice, sudice şi sud-estice.

Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024
În regiunile vestice şi nord-vestice, spun meteorologii, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. O tendinţă de încălzire a vremii se constată însă şi la nivel naţional, dar cu variaţii mai mici. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, cu un uşor deficit la munte şi în nord-estul ţării.

Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024
Aprilie debutează cu temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. În ceea ce priveşte ploile, cantitatea de precipitaţii va fi apropiată de cea normală la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024
În ultima săptămână din intervalul prognozat, vremea se menţine în continuare caldă, cu temperaturi care se vor situa uşor peste cele specifice lunii aprilie, pe întreg teritoriul României. Şi cantităţile de precipitaţii vor rămâne, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Leave A Comment

%d bloggers like this: