Destinatii ca Italia, Grecia sau Spania, in preferintele de vacanta ale romancelor (analiza)

March 16, 2024
302 Views

White Village of Oia windmills, Santorini, Greece.

Româncele care îşi rezervă excursii prin platforme de călătorie preferă să-şi petreacă vacanţa în Italia, Grecia sau Spania, iar valoarea medie a acestor sejururi este de aproximativ 160 de euro, într-un pachet ce include zbor şi hotel, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă online de călătorii, publicată vineri,

Astfel, conform datelor centralizate de eSky, Italia este preferata femeilor pentru escapade de cel puţin două zile în străinătate, cu o pondere de 40% dintre rezervările de pachete în clasament. În acest sens, cele mai multe românce aleg să viziteze Roma, în călătorii cu o durată medie de şapte zile, dar pentru călătorii puţin mai lungi de atât, româncele preferă Florenţa, unde petrec, în medie, opt zile. De asemenea, femeile petrec timp semnificativ în Milano, Veneţia şi Rimini, respectiv aproximativ cinci zile/destinaţie. În schimb, pentru călătoriile cu durată mai scurtă, de cel mult două zile, româncele aleg Bologna.

Pe locul doi în preferinţe se situează Grecia, pentru care 20% dintre utilizatoarele care călătoresc în ţările din top rezervă pachete de zbor şi cazare. În acest context, Atena este deosebit de populară, şederea în acest oraş având, de obicei, caracter de vacanţă, cu o durată de zece zile. Pe de altă parte, insulele Corfu şi Lefkada par destinaţii ideale pentru un city break, româncele petrecând aici câte patru zile.

Potrivit sursei citate, Spania încheie podiumul destinaţiilor preferate de către românce, cu o pondere de 16%. Pentru vacanţele în Spania, femeile din România preferă Barcelona, in sejururi de câte cinci zile, iar pentru un city break, de trei zile, aleg Madrid şi Alicante.

Ierarhia este completată de Franţa, cu 15% dintre rezervările din clasament, şi de Malta, cu pachete de vacanţă în această destinaţie reprezentând 9% din total.

……

Leave A Comment