Profesorul Daniel David, reales în funcția de rector al UBB

Profesorul Daniel David a obținut un nou mandat de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pentru perioada 2024-2029, fiind ales cu 90,88% din totalul voturilor exprimate. La votul organizat joi, 8 februarie 2024, au participat aproape 80% (79,48%) dintre persoanele cu drept de vot din UBB, numărul celor care s-au exprimat în favoarea programului managerial propus de prof. univ. dr. Daniel David ajungând la 1197, în creștere față de alegerile organizate în anul 2020.

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie), membru al Academiei Române (membru corespondent din anul 2022) și al Academia Europaea (din 2022 – https://www.ae-info.org/ae/Member/David_Daniel-Ovidiu). De asemenea, este profesor asociat (“adjunct professor”) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA, fiind, în același timp și președintele Asociației Psihologilor din România, vicepreședintele Danube Rector’s Conference (https://www.drc-danube.org/) și membru în Boardul GUILD (https://www.the-guild.eu/).

Rectorul UBB a fost inclus în ultimii ani între cei mai citați 2% oameni de știință ai lumii în domeniul de specialitate și trans-domenii, în analize vizând performanța anuală sau în toată cariera (cf. Scopus by Stanford-Elsevier 2022).

Mesajul adresat comunității UBB de către Rectorul ales al Universității:

Dragi colegi,

Vă mulțumesc pentru încredere și susținere!

Faptul că am fost singurul candidat la poziția de rector al Universității noastre – lucru neobișnuit pentru UBB și care nu s-a mai întâmplat de  mulți ani, UBB fiind o universitate complexă și complicată, având și acum mulți oameni cu valoare academică – și am obținut un scor atât de bun și, mai ales, un număr mai mare de voturi decât la alegerile trecute îmi arată că primul mandat a fost unul de succes, apreciat de comunitatea noastră academică.

Facem parte din cea mai veche, cea mai mare/complexă și una dintre cele mai bune și reprezentative universități ale țării (în ultimii ani cea mai bine poziționată în clasamentele internaționale). Suntem acum cea mai reprezentativă universitate la nivel european din punct de vedere multicultural, iar GUILD (https://www.the-guild.eu/) – organizația unora dintre cele mai reprezentative universități “world-class” europene – ne-a selectat ca membru reprezentativ pentru Europa de Sud-Est. Prin aceste realizări ne onorăm valorile academice de „Tradiție” și „Excelență” și motto-ul nostru academic “Traditio nostra unacum europae virtutibus splendet”. Dar aceste lucruri ne responsabilizează în prezent (să le stabilizăm) și ne obligă pentru viitor (să le dezvoltăm)!

Împreună am construit în 2020-2024 o arhitectură “world-class” a Universității noastre, prin „Programul ProUBB+ (2020-2024): UBB – Universitate de clasă mondială (”world-class”) prin încredere și deschidere”. Acum este momentul să-i dăm un conținut cât mai consistent pentru a deveni o universitate “world-class” europeană, de referință la nivel internațional, care, prin misiunea academică, (1) duce la nivel internațional valorile și cunoașterea națională și europeană și (2) aduce și valorifică la nivel național cele mai bune practici europene și internaționale. Iar acest lucru îl vom face prin „Programul UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (”world-class”)”, în contextul GUILD ((https://www.the-guild.eu/) și EUTOPIA (https://eutopia-university.eu/).

Nu va fi ușor, acest proces depinzând de (1) buget (unde vom face eforturi să crească), (2) legislație (unde vom face efortul să o îmbunătățim) și (3) resursa umană (unde toți trebuie să contribuim alegându-ne traiectoria de carieră care ne pune în valoare competenețele și să aducem după noi oameni chiar mai buni decât noi). În plus, administrația trebuie să susțină acest demers, astfel că va trebui să modernizăm major acest segment.

Dar, așa cum am spus în programul de candidatură, cu inteligență/ înțelepciune și creativitate, cooperând cu încredere, vom găsi cele mai bune soluții (de aici ”Optimum”) la provocările și întrebările majore cu care se confruntă lumea și mediul academic astăzi, care nu mai sunt în cadrul unei paradigme cunoscute, ci vizează schimbări paradigmatice fundamentale (de aici ”Q” – ”Questions”). Vom implementa cu optimism și curaj această viziune bazată pe cunoaștere față de politicile academice moderne, de aici motto-ul acestui mandat: ”Sapere Aude”!

Leave A Comment