Tichetele de masă au ajuns un colac de salvare pentru angajaţi în faţa inflaţiei

January 11, 2024
158 Views

Tichetele de masă au ajuns să reprezinte, în 2024, unul dintre puţinele instrumente eficiente în lupta cu inflaţia care erodează tot mai mult puterea de cumpărare, se arată într-o analiză realizată de o companie de consultanţă.
Pe acest fond, piaţa tichetelor are şanse să marcheze, în 2024, un record istoric, de peste 7 miliarde de euro, cu condiţia ca statul să ofere predictibilitate fiscală, să susţină dreptul firmelor de a le oferi angajaţilor aceste beneficii, fără să le impună noi taxe şi impozite.

Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea tichetelor de masă a crescut de la 35 la 40 de lei, astfel că, pentru cei care au normă întreagă de muncă, acestea asigură un venit suplimentar de 880 lei.

Conform analizei, este una dintre puţinele măsuri menite să susţină puterea de cumpărare a angajaţilor, într-un an în care inflaţia va continua să fie la un nivel ridicat, de 6% (conform prognozei bugetare), iar creşterile salariale vor fi, în multe domenii, sub acest procent.

Valoarea programului de tichete de masă ar putea depăşi, în acest an, 31,68 miliarde de lei, luând în calcul o medie de 40 de lei/tichet/22 de zile pe lună.

În condiţiile în care în acest an, pe fondul provocărilor generate de creşterea taxelor şi mai ales de inflaţie, multe dintre firme nu îşi vor permite să crească salariile, tichetele se anunţă a fi o variantă optimă pentru a-şi fideliza angajaţii.

Piaţa tichetelor are şanse să crească semnificativ în următorii ani, în condiţiile în care sunt peste 1,5 milioane de angajaţi care încă nu beneficiază de aceste forme de susţinere financiară.

Leave A Comment