Consiliul Județean Cluj susține Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în atragerea unor fonduri europene

December 7, 2023
154 Views

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc miercuri, 6 decembrie 2023, un proiect de hotărâre ce vine în sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în demersul de implementare a unui proiect cu finanțare europeană.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a depus un proiect cu finanțare europeană care vizează modernizarea și reabilitarea Clădirii Anatomie, situată pe strada Clinicilor, nr. 3-5, în Cluj-Napoca, și pentru care a fost deja finalizat procesul de selecție. Pentru ca proiectul să poată avansa, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” trebuie să depună la dosar documentele prin care se aprobă trecerea parcelei de teren pe care este amplasată respectiva clădire, în suprafață de 2.086 mp, din domeniul public al Județului Cluj în domeniul privat al acestuia și se constată calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra acestui teren al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am înțeles pe deplin necesitatea și importanța implementării proiectului european, motiv pentru care am aprobat această hotărâre și sprijinim, în continuare, demersurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Consiliul Județean Cluj este și va rămâne un susținător activ al tuturor proiectelor care vizează dezvoltarea sectorului medical clujean.”

 

Leave A Comment