9 obiceiuri care pot îmbunătăți sănătatea creierului

November 16, 2023
393 Views

Pe măsura ce trec anii apar și îngrijorările privind propria sănătate, iar problemele cognitive devin o preocupare. Vestea bună este că ele pot fi întârziate și chiar prevenite prin schimbarea stilului de viață și introducerea unor obiceiuri bune în rutina zilnică.
Detaliem obiceiurile care pot ajuta sănătatea creierului, indiferent dacă ai 20 sau 60 de ani.

1. Practicarea consecventă a mișcării, ideal cu un prieten
Exercițiul fizic constant este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face o persoană pentru sănătatea creierului său. Și nu e vorba de exerciții fizice complicate sau de mers la sală ci pur și simplu de plimbare în aer liber. Este de mult dovedit prin cercetări că adulții în vârstă care au practicat frecvent mersul în aer liber au avut mai puține riscuri de a dezvolta boala Alzheimer decât cei care nu au făcut acest lucru.

Beneficiile sunt și mai mari dacă plimbările sunt alături de un prieten. Combinația dintre mișcarea fizică și conexiunea socială – care este ca un exercițiu aerobic pentru creier – reduce stresul și este un puternic stimulent pentru organul central al sistemului nervos.

2. Introducerea în alimentație a nucilor
Introduse în dietă, nucile pot menține funcția cerebrală, pot îmbunătăți sănătatea creierului și combate depresia. Un studiuobservațional a arătat că un consum regulat de nuci poate îmbunătăți și memoria la adulții în vârstă.

3. Zece minute pe zi de meditație
Stresul este inamicul bunei funcționării a creierului, expunerea la stres cronic deteriorând hipocampul, ceea ce afectează memoria. Specialiștii susțin că doar zece minute pe zi de meditație îmbunătățesc starea de spirit și totodată funcția cognitivă. Metoda de meditațierămâne la alegerea fiecăruia, fiind mai puțin importantă decât consistența ei. Pot fi vizualizări ghidate sau exerciții de respirație.

4. Efectuarea de exerciții repetitive
Scrisul de mână ar putea să pară în aceste vremuri desuet. Cu toate astea, este o extraordinară terapie care pune la treabă cortexul prefrontal, acea parte a creierului responsabilă de memorie. Exercițiile repetitive, cum este scrisul de mână dar și cititul cu voce tare sau exercițiile matematice simple, mențin „mintea ascuțită”, adică exact acea parte a creierului.

În ceea ce privește scrisul de mână, a ține un jurnal este cea mai simplă și plăcută activitate. Dar la fel de bine poți scrie scrisori celor dragi sau să-ți creezi o rutină din a transcrie în fiecare zi câte o pagină dintr-o carte.

5. Păstrarea orei de culcare
Somnul are un rol crucial pentru buna funcționare a creierului. Dr. Daniel Rifkin, director medical al Centrelor de Medicina Somnului (SUA) și fondator al rețelei virtuale de îngrijire a somnului Ognomy, a explicat că, în timp ce ne îndreptăm spre țara viselor, creierul nostru lucrează din greu pentru a consolida amintirile și a curăța toxinele care se formează când ne aflam în stare de veghe.

„Organismul are un sistem limfatic care îl curăță de toxine. Creierul nu are asta, dar are sinusuri prin care curge sângele și lichidul cefalorahidian. Atunci când dormim, există anumite celule ale creierului care își modifică volumul pentru a permite lichidului cefalorahidian să se scurgă mai ușor și să curețe toate toxinele acumulate în creier în timpul zilei”, a spus Rifkin.

Oamenii de știință cred că legătura dintre privarea de somn și boala Alzheimer are mult de-a face cu faptul că nu i se acordă creierului suficient timp pentru a elimina acele toxine. Dormind chiar și cu numai o oră mai puțin decât ar trebui, în fiecare noapte, riscul de demență crește. Cel mai bun mod de a combate insomnia este de a păstra un program constant de somn în fiecare noapte, cu aceeași oră de culcare și de trezire, cu cel puțin șapte ore de somn.

6. Gasirea unui hobby social

….

Foto: dreamstime.com

Leave A Comment