Ce suplimente nutritive sa iei dupa ce ai implinit 50 de ani?

October 15, 2023
376 Views

Adulții aflați la vârsta a doua au nevoi diferite ale organismului, când vine vorba despre vitamine și minerale, în comparație cu tinerii. De pildă, cantitatea optimă de calciu poate să le ferească pe femei de osteoporoză, iar vitamina D ajută organismul să absoarbă și să folosească acest calciu și previne pierderea densității osoase la adulții care au o vârstă mai înaintată.

Starea de sănătate a unei persoane trecute de 50 de ani poate varia considerabil de la o persoană la alta, deoarece este influențată de numeroși factori, inclusiv genetica, stilul de viață, obiceiurile alimentare, nivelul de activitate fizică și prezența unor afecțiuni medicale preexistente.

Este important ca după această vârstă să ai un medic de familie sau un specialist care să îți monitorizeze starea de sănătate și să îți ofere sfaturi cu privire la măsurile preventive și de îngrijire necesare. De asemenea, alimentația echilibrată, activitatea fizică regulată și gestionarea stresului sunt necesare pentru menținerea sănătății după 50 de ani, așa cum sunt, de altfel, la orice vârstă.

Suplimente nutritive utile după ce ai trecut de 50 de ani
Experții spun că pentru persoanele care au trecut de 50 de ani, aceste suplimente nutritive pot fi de folos pentru o stare mai bună de sănătate.

Vitamina B12
Această vitamină este folositoare pentru îndeplinirea multor roluri, cum ar fi metabolismul, formarea de eritrocite (globulele roșii din sânge), sinteza ADN-ului și funcția neurologică. Mulți adulți la vârsta a doua întâmpină dificultăți, pentru că organismul lor nu absoarbe așa cum trebuie vitamina B12 care se găsește în mod natural în unele alimente. De aceea, este recomandat ca persoanele care au peste 50 de ani să ia o doză zilnică recomandată de vitamina B12.

Vitamina D
Acest nutrient, produs de organism când suntem expuși în mod corespunzător la razele soarelui, te ajută să absorbi calciul și fosforul, așa că este esențial pentru a avea oase sănătoase și dinți puternici. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nu mai producem suficientă vitamina D, așa că suplimentele cu acest ingredient te pot ajuta, reducând riscul ca densitatea osoasă să scadă și riscul de fracturi.

Calciu
Cunoscut pentru rolul pe care îl are în menținerea oaselor puternice, calciul se găsește în produsele lactate (lapte, iaurt etc.), sardine, legume frunzoase, fasole, migdale, tofu.

Femeile, în special cele care au o predispoziție mai mare pentru a dezvolta osteoporoză, ar trebui să discute cu medicul lor despre folosirea unor suplimente care conțin calciu. Acesta se găsește în mai multe forme în suplimente, unele se absorb mai bine când suplimentul este luat în timpul mesei, altele pot fi absorbite bine și pe stomacul gol. Atenție: nu depăși doza zilnică recomandată de calciu!

Acizii grași Omega 3
Doi dintre acizii grași Omega 3, EPA și DHA, care se găsesc în uleiul de pește, sunt renumiți pentru faptul că ajută la menținerea sănătății inimii și a creierului. Beneficiile lor nu se opresc aici. Omega 3 contribuie la sănătatea ochilor, a articulațiilor, a oaselor și a pielii.

Dacă nu mănânci pește gras (oceanic) în mod regulat, este bine să îl întrebi pe medicul tău dacă te-ar ajuta să iei zilnic un supliment cu Omega 3, mai ales dacă vrei să previi acumularea plăcilor ateromatoase în artere și să previi și inflamația din organism.

Coenzima Q10
Numită, pe scurt, și CoQ10, această substanță este produsă în mod natural în organismul nostru și se găsește în majoritatea țesuturilor din corp. Ea are multe beneficii, cum ar fi faptul că ajută sistemul imunitar să funcționeze mai bine. Este un nutrient foarte important pentru sănătatea inimii, însă producția de coenzima Q10 intră în declin pe măsură ce înaintăm în vârstă. În plus, coenzima Q10 este un supliment util pentru persoanele care iau statine, deoarece ajută la reducerea efectelor adverse la nivel muscular, pe care această clasă de medicamente le poate avea la unii pacienți.

Magneziu
Printre multele sale beneficii, magneziul ajută și la menținerea tensiunii arteriale normale și la menținerea glicemiei stabile. Acest mineral este benefic și pentru oase. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul absoarbe din ce în ce mai puțin magneziu din alimente, iar deficiența este mai întâlnită la adulții mai în vârstă decât la cei mai tineri. Întreabă-ți medicul dacă ai voie să iei un supliment pe bază de magneziu, mai ales că acesta ar putea să reducă tensiunea arterială, dacă te confrunți cu această problemă.

Probiotice
Pe lista cu suplimente nutritive utile după 50 de ani intră și probioticele. Sănătatea florei intestinale este foarte importantă pentru sistemul imunitar, iar unele studii arată că probioticele (acele culturi vii, precum cele care se găsesc în iaurt sau varză murată) ajută la prevenirea anumitor tipuri de diaree și pot calma simptomele sindromului de intestin iritabil.

Colagen
Acesta înseamnă aproximativ 30% din conținutul total de proteine din corp și 75% din pielea ta. Chiar dacă organismul îl produce în mod natural, producția de colagen începe să scadă pe măsură ce avansăm în vârstă. Colagenul susține elasticitatea pielii, în timp ce o menține suplă și fermă. Această substanță face ca unghiile să fie puternice și lucioase. Până la împlinirea vârstei de 50 de ani, o femeie pierde aproape jumătate din colagenul din pielea ei, însă suplimentele pot încetini această pierdere.

Recomandarea noastră este să nu iei suplimente nutritive după ureche, cum se spune, ci si ceri sfatul medicului. Este posibil ca acestea să interacționeze cu unele medicamente pe care le iei sau, dacă nu sunt luate în dozele sau pentru perioadele adecvate, să îți facă mai mult rău decât bine.

Leave A Comment