Muzeul de Arta Cluj-Napoca : Artişti ai avangardei istorice în patrimoniul muzeului

September 4, 2023
281 Views

Deşi avangarda istorică a fost inclusă din punct de vedere cronologic în primele decenii ale secolului XX, cristalizarea caracteristicilor sale, împreună cu acelea care vor conduce la crearea conceptului de avangardă istorică, au început încă de pe parcursul secolului al XIX-lea. De aceea, unii autori au considerat că începuturile avangardei istorice datează încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Unul dintre aceşti autori a fost Antoine Compagnon, care considera că primii care s-au situat în cadrul avangardei istorice au fost neoimpresionişti precum Seurat şi Signac, care împărtăşeau vederi politice de stânga. Afilierea politică a jucat un rol important în constituirea avangardei artistice, ca rezultat al transferării spiritului criticii radicale a formelor sociale şi politice în domeniul formelor artistice. Poate fi luată în considerare, aşadar, existenţa a două avangarde: o avangardă politică şi una estetică. În vreme ce prima căuta să schimbe lumea, cea de-a doua căuta să schimbe arta, socotind că lumea o va urma.

În viziunea criticii de specialitate, avangardismul desemnează unele dintre cele mai neconvenţionale manifestări ale artei moderne, incluzând imaginile distorsionate, dar încă lecturabile ale cubismului şi continuând cu expresiile integral abstracte ale lucrărilor lui P. Mondrian, cu expresiile artistice ironice ale lui M. Duchamp sau cu imaginile artistice problematizante ale lui D. Hirst. Anticipată prin experimentele „revoluţiilor prin culoare” (postimpresionismul, expresionismul, arta naivă), avangarda a întemeiat şi a definit, dând naştere la „revoluţiile prin formă” (futurismul, constructivismul, suprematismul, cubismul), unele dintre direcţiile fundamentale ale artei secolului XX. Aceste direcţii aveau în comun refuzul preluării necritice a tradiţiilor artei europene, pretinzându-le artiştilor să se individualizeze, prin creaţii originale, de tot ceea ce i-a precedat. Această „ruptură” viza redescoperirea unor principii esenţiale ale artei, a unor argumente în favoarea detaşării de mimetismul care presupunea reprezentarea realităţii concrete aşa cum este.

În privinţa raportului dintre avangarda românească şi contextul socio-politic al dezvoltării sale, se poate spune că, aproximativ între 1921 şi 1924, artiştii avangardişti originari din România, reîntorşi în ţară, au manifestat o receptivitate socio-politică sensibil diferită faţă de aceea autohtonă. În special pictori cum au fost M.H. Maxy şi H.M. Teutsch sau graficieni precum J. Perahim, A. Jiquidi şi H. Hermann au dovedit simpatii politice de stânga şi, unii dintre ei au ajuns la sfârşitul anilor 1930 membri în ilegalitate ai Partidului Comunist. În confuzia socio-politică de după primul război mondial ideologia comunistă putea să le pară multor artişti o continuare firească a curentelor antebelice ale gândirii umaniste şi socialiste. O explicaţie posibilă pentru această coabitare şi remodelare reciprocă poate fi însuşi faptul că avangarda românească a suferit o experienţă a adaptării la un anumit context istoric încă dinainte de a se întâlni cu interdicţiile regimului comunist. Începând din anii 1922-1924, reprezentanţii avangardei româneşti şi-au adaptat propria lor formulă artistică la estetismul local specific, care rezona puternic la fuziunea realist-clasicizantă practicată în toată Europa acelei perioade.

Expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Cluj-Napoca a etalat, în paginaţiile sale succesive, începând încă din anii ’70, lucrări referenţiale pentru pictura şi sculptura avangardei istorice româneşti. Aceste creaţii din patrimoniul muzeului sintetizează unele dintre orientările semnificative ale avangardei istorice. În continuare, prezentăm câţiva dintre cei mai reprezentativi artişti de avangardă din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Gallasz Nándor a fost una dintre personalităţile avangardei promovate de către revista de orientare avangardistă Periszkop din Arad. Unul dintre momentele determinante pentru cariera sa artistică a fost prizonieratul de trei ani din Rusia primului război mondial. Acest episod a cunoscut o turnură favorabilă, deoarece, la sfârşitul ostilităţilor, s-a înscris la Universitatea de Artă de la Moscova, pe care a urmat-o timp de doi ani. În anul 1921 s-a întors la Timişoara, moment care a marcat o tot mai pronunţată orientare constructivistă în cadrul operei sale. Lucrările Maternitate şi Dansatoare orientală (1927) sintetizează concepţia artistului referitoare la sinteza formală avangardistă.

Max Herman Maxy este una dintre personalităţile definitorii ale avangardei româneşti, nu doar prin inovaţia stilistică a operei sale, ci şi prin activitatea intensă de promovare a noilor direcţii artistice. În timpul studiilor sale de la Berlin (1922-1923) a frecventat prestigioasele grupuri „Der Sturm” şi „Novembergruppe”. După întoarcerea sa în România, a devenit unul dintre fondatorii revistei „Integral” (1924), prin intermediul căreia a fost promovat programul integralismului, versiunea românească a curentului constructivist. Creaţia sa a fost marcată de constructivism, în versiunea sa integralistă, unele perioade fiind preponderent figurative, aşa după cum putem observa şi în lucrările Şomeri pe bancă în Cişmigiu, Compoziţie cu vase, Fluturi şi fluturi şi Balerina, aflate în patrimoniul muzeului.

Marcel Iancu este una dintre personalităţile marcante ale avangardei istorice europene şi din România. A făcut parte dintre protagoniştii mişcării dadaiste de la Zürich. După ce s-a întors în România a lansat, împreună cu Ion Vinea, cunoscuta revistă de avangardă „Contimporanul”. Din punct de vedere stilistic creaţia sa a debutat sub semnul expresionismului, pentru ca ulterior să evolueze din ce în ce mai accentuat înspre principiile estetice ale constructivismului. Muzeul de Artă Cluj-Napoca deţine portretele scriitorilor Mateiu Ion Caragiale, George Gregorian, Victor Eftimiu, Ion Barbu şi Ion Foti, cuprinse în volumul intitulat Antologia poeţilor de azi.

Klein József se remarcă printr-o excelentă stăpânire a diferitelor tehnici artistice tradiţionale, dar şi printr-o receptivitate crescută față de spiritul avangardei istorice. De aceea, a fost cooptat, după stabilirea sa în 1920, la Baia Mare, ca maestru al aşa-numiţilor „tineri rebeli”, care-şi propuseseră să conteste autoritatea canoanelor tradiţiei. Databilă după anul 1932, într-o perioadă de maturitate creatoare, Compoziţia cu nuduri este, cu siguranţă, una dintre cele mai importante lucrări de patrimoniu, pentru sinteza armonioasă dintre tradiţia de tip clasic şi curentele avangardei istorice.

Hans Mattis-Teutsch, după studiile realizate la Şcoala superioară de artă decorativă din Budapesta, s-a înscris la Academia Regală din München (1902-1905), la secţia sculptură. Lucrările de pictură, grafică şi sculptură ale lui Hans Mattis-Teutsch constituie un „univers” original, întemeiat pe un sistem teoretic propriu, prezentat în volumul „Kunst Ideologie”. Opera artistului a fost elaborată în rezonanţă cu problematica de avangardă a epocii. Între 1918 şi 1921 a expus la Berlin împreună cu Klee, Archipenko şi Chagall. În privinţa modului de concepţie al imaginiiplastice se pot stabili filiaţii cu importanţi artişti precum Kandinsky, Javlensky, Wereffkin, Hecker, Stern sau cu gruparea „Der Blaue Reiter”. Una dintre lucrările sale cele mai reprezentative este Călăreţul albastru (1925), care sintetizează, alături de seriie florilor sufleteşti sau sau a compoziţiilor, concepţia sa artistică de factură abstractă. Prin opera sa singulară, Hans Mattis-Teutsch a realizat o contribuţie semnificativă la dezvoltarea artei româneşti.

Corneliu Michăilescu a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1908-1912) după ce în prealabil a studiat dreptul şi filosofia. Artistul şi-a continuat formaţia artistică la Florenţa (1913-1915; 1919-1921) şi a realizat numeroase expoziţii atât în Italia, cât şi în Bucureşti. Aderarea sa la principiile avangardei promovate de către revistele „Contimporanul” şi „Integral” s-a aflat sub semnul experimentalismului. Versiunea integralismului pe care a creat-o Corneliu Michăilescu adaugă severității caracteristice retoricii vizuale constructiviste patosul expresionist. Mai ales după anul 1933, pensulația sa energică fluidizează geometrizarea formei cu scopul de a transpune fantasmele onirice în imagini rafinate, dar și recognoscibile pentru percepția publicului. Lucrarea Compoziție face parte din această etapă a maturității creatoare, când căutările artistului au abandonat zbuciumul juvenil, dezvăluind siguranța unui stil care surprinde un univers spiritual profund original.

Miliţa Petraşcu este unul dintre artiştii a căror creaţie are origini semnificative în estetica avangardei istorice. Aceasta se datorează faptului că, la întoarcerea sa în ţară, în anul 1923, Miliţa Petraşcu asimilase deja principiile avangardei pe calea studiilor. În Germania a studiat cu Jawlensky şi Kandinsky, la Paris i-a frecventat pe Sonia şi Robert Delaunay, dar şi pe Matisse şi Brâncuşi, în atelierul căruia a lucrat între 1919 şi 1923. La Bucureşti a participat la primele trei expoziţii organizate de revista Contimporanul şi la majoritatea expoziţiilor organizate de grupările moderniste. Lucrările sale au fost frecvent reproduse în revistele „Contimporanul”, „Unu” şi „Punct”. Portretul poetului Ion Vinea, aflat în colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca, dezvăluie preocuparea artistei pentru redarea sintetică a volumelor.

În colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca se află lucrări ale unora dintre cei mai renumiţi artişti ai avangardei istorice, recunoscuţi deopotrivă la nivel naţional şi internaţional.

Leave A Comment