Ultimele știri
Poza zilei (June 14, 2024 8:36 am)
A plouat la Cluj (June 14, 2024 7:44 am)
Poza zilei (June 13, 2024 7:28 am)

Cel mai mare proiect de economie circulară din România. Ce trebuie să știi despre Sistemul de Garanție – Returnare (SGR)

August 1, 2023
189 Views

RetuRO Sistem Garanție Returnare (SGR), administratorul Sistemului de Garanție – Returnare, a obținut o finanțare verde în valoare de 426 milioane lei de la ING Bank România, pentru implementarea celui mai important proiect de economie circulară din țară. Proiectul, care se bucură de implicarea sectorului privat și a statului român, va aduce un impact major pe piața de reciclare, vizează recuperarea și reciclarea a peste 7 miliarde de ambalaje de băuturi anual și este esențial pentru atingerea țintelor de colectare și reciclare la care România s-a angajat în fața Uniunii Europene.

Finanțarea proiectului a beneficiat de o puternică implicare și sprijin din partea producătorilor Bergenbier (Molson Coors), Coca-Cola HBC, Heineken, Maspex, PepsiCO, United Romanian Breweries Bereprod (Tuborg), Ursus Breweries (Asahi Europe & International).

Sistemul de Garanție-Returnare, administrat de RetuRO, reprezintă un circuit complet pe care ambalajele din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri, urmează să îl parcurgă pentru a fi recuperate și refolosite. Începând cu 30 noiembrie 2023, prețul băuturilor comercializate va include o garanție în valoare de 0,50 RON pentru fiecare ambalaj eligibil. Consumatorii vor putea recupera valoarea garanției prin returul ambalajelor de băuturi la orice punct de colectare pus la dispoziție de comercianți, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs a fost cumpărat din altă locație.

Pachetul de finanțare acordat de ING Bank România cuprinde un credit de investiții în valoare de 343 milioane de lei, acordat pe o perioadă de 5 ani, și un credit pentru capital de lucru de 83 milioane de lei, cu o durată de 2 ani. Această finanțare va susține activitatea operațională a Sistemului de Garanție-Returnare, care include crearea și operarea centrelor regionale de numărare și sortare a ambalajelor de băuturi returnate, dezvoltarea infrastructurii IT complexe necesare funcționării proiectului și alte activități operaționale.

„RetuRO SGR a făcut progrese semnificative în configurarea unor segmente cruciale pentru desfășurarea activității, precum resurse umane, logistică, IT sau finanțare. Obținerea acestei finanțări de la ING Bank România este un alt pas uriaș pentru că asigurarea bugetului pentru un proiect de o așa anvergură nu a fost o misiune ușoară. Vorbim despre cel mai mare proiect de economie circulară din țară, care nu doar că va transforma România într-o țară mai curată și responsabilă, ci va conduce și spre schimbări de mentalitate și comportament pe termen lung. Suntem entuziasmați să avansăm către o economie verde și suntem recunoscători managementului și acționariatului RetuRO pentru încrederea acordată”, a declarat Gemma Webb, CEO RetuRO Sistem Garanție Returnare.

 

Leave A Comment