Când vor fi distribuite pachetele cu 24 de kilograme de alimente în 2023?

February 25, 2023
101 Views

Pachete alimente 2023. Când vor fi distribuite pachetele cu 24 de kilograme de alimente în 2023? O nouă tranșă de pachete cu alimente de bază va ajunge anul acesta la românii din categoriile vulnerabile.
Pachetele cu 24 de kilograme de alimente 2023 vor fi distribuite românilor din categoriile vulnerabile în luna aprilie, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) Marcel, Boloș.

„Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie”, a
declarat acesta.
Guvernul ia în calcul și varianta creșterii plafonului de venit pentru românii care vor putea beneficia de pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană în 2023.

Anunțul a fost făcut la începutul anului de ministrul Marcel Boloș, care a declarat că se urmărește majorarea pragului la 2.000 de lei, în prima etapă, iar ulterior la 3.000 de lei.

Cine beneficiază de pachete cu alimente în 2023

– Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;

– Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;

– Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Ce conțin pachetele cu ajutoare alimentare 2023
Pachetele din cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare” conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România. Dacă ar fi achiziționate produsele de la supermarket, pentru un astfel de pachet românii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 300 de lei.

-făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
-mălai (4 pungi de 1 kg);
-paste făinoase (2 pungi de 400 g);
-ulei (4 sticle de 1 l);
-zahăr (2 pungi de 1 kg);
-orez (4 pungi de 1 kg);
-conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
-conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
-conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
-borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
-gem de fructe (1 borcan de 360 g);
gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: