Vremea va fi geroasă la nivelul întregii ţări, pe parcursul acestei săptămâni, însă din weekend regimul termic va intra într-un proces de încălzire, cu valori termice chiar şi peste cele normale pentru perioada din calendar, iar precipitaţii se vor semnala în special după jumătatea lunii februarie, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 6 – 19 februarie.
…..
În Transilvania, valul de frig va fi persistent pe parcursul primei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, valori maxime ale temperaturii aerului între -5 şi -2 grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase, cu minime de la -18 la -9 grade, izolat chiar mai mici în special în depresiuni. După data de 13 februarie, vremea va fi în încălzire treptată, devenind normală pentru perioada din an, apoi chiar uşor mai caldă, cu temperaturi ce vor ajunge ziua la o medie regională de 4 – 7 grade şi vor coborî între -5 şi -2 grade, pe timpul nopţilor. Regimul pluviometric va fi în general deficitar. În primele zile şi posibil în jurul datei de 12 februarie doar izolat vor fi ninsori slabe, iar probabilitatea pentru precipitaţii locale va creşte după data de 16 februarie.
…..