Zeci de mii de locuri de muncă în România: cele mai căutate meserii

October 27, 2022
507 Views

Un număr de 54.433 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, iar alte 244 de posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic European (SEE), prin reţeaua Eures, arată datele publicate, miercuri, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (3.131); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (3.075); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (2.367); manipulant mărfuri (1.954); agent de securitate (1.776); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.632); curier (1.627); muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.455); vânzător (1.077); confecţioner-asamblor articole din textile (1.105).

Din cele 54.433 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.996 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală; programator; referent de specialitate financiar-contabilitate; contabil etc.), iar 10.688 sunt pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; operator introducere, validare și prelucrare date; vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă etc).

Alte 13.445 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuș mecanic; fierar betonist; tâmplar universal; confecţionerasamblor articole din textile; sudor etc.).
Restul de 27.304 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecțiilor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii etc).

„Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.”, precizează reprezentanții ANOFM.

Locuri de muncă în străinătate

…..

Leave A Comment