“Un comic amar È™i exploziv…
Suntem în anii ’90, într-un oraÈ™ rusesc de provincie, în care cenzura È™i rutina dezumanizantă a comunismului a fost brusc înlocuită cu golul È™i debusolarea produse de un capitalism dezrădăcinat, cu efect de tăvălug în vieÈ›ile oamenilor de rând. Două fete È™i patru femei, rămase fără serviciu, se întâlnesc în holul îngheÈ›at al unui cinematograf unde aÈ™teaptă, febrile, să participe la AudiÈ›ie. Marea AudiÈ›ie care le promite câștigarea libertății, valorificarea frumuseÈ›ii È™i a talentelor lor, speranÈ›a unui trai mai bun departe de mizeria È™i nefericirea de acasă. E un act de revoltă, de emancipare, pentru fiecare dintre personajele feminine în felul său: frumoasa pseudo-artistă Olga nu mai acceptă înÈ™elarea sfidătoare a soÈ›ului ei, inteligenta intelectuală Nina fuge de o căsnicie marcată de depresie È™i de sărăcia adusă de disponibilizări, frusta Tamara nu mai suportă umilinÈ›ele È™i violenÈ›a conjugală, iar experimentata Varia încearcă să-È™i răscumpere fetele vândute ruÈ™ilor printr-o nouă vânzare străinilor. Dar pe cât e de serios È™i de justificat acest act de independență, pe atât e de comică È™i ridicolă oferta artistică amatoricească pe care o propun, stârnind mila japonezilor interesaÈ›i de tinere stripteuze dezinhibate, È™i nu de biete femei dezabuzate. SpaÈ›iul neprimitor al cinematografului devine pe rând sală de audiÈ›ii, confesional fără voie, arenă de înfruntare a soÈ›ilor, dar È™i cerc al împăcărilor finale. Iar noi, recunoscând marea È™i cruda istorie în micile lor istorii personale, râdem împăciuitor, râdem exploziv, râdem amar, pentru că din nou È™i din nou, cei care au crezut în posibila schimbare au fost È™i sunt păcăliÈ›i.” (Ștefana Pop-CurÈ™eu)
