Nutriție și sănătate: Un avocado pe zi, barieră pentru colesterolul „rău”? Un răspuns cert: „alimentul-minune” nu există

September 18, 2022
184 Views

În materie de regimuri alimentare apar mereu noutăți și este greu să ții pasul cu ele. Unii experți fac continuu cercetări cu privire la diferite alimente. Un studiu publicat chiar în această lună într-o revistă respectată a evaluat impactul consumului zilnic de avocado în comparație cu dieta obișnuită.

Deși cercetătorii nu au găsit diferențe majore între grupul de intervenție și cel de control, au semnalat că participanții care au mâncat zilnic un avocado au avut colesterolul rău mai mic și și-au ameliorat calitatea dietei. Este de menționat că cercetarea a fost finanțată de Hass Avocado Board.

Beneficiile unui avocado pe zi
Studiul respectiv a urmărit timp de șase luni beneficiile pentru sănătate aduse de un avocado pe zi. Cercetătorii au dorit să vadă dacă scade adipozitatea viscerală la participanții cu circumferință mare a taliei (peste 90 cm la femei și 100 cm la bărbați) și au urmărit nivelurile de colesterol, greutatea, indicele masei corporale, calitatea vieții în termeni de sănătate.

Grupul de intervenție (505 persoane) a consumat câte un avocado pe zi, iar cel de control (503 participanți) a continuat cu dieta obișnuită. Datele au fost colectate la început, la 8, 16 și 26 de săptămâni și au fost efectuate RMN pentru măsurarea grăsimii viscerale.

Cercetătorii au constatat că nu au fost diferențe semnificative între cele două grupuri, cu excepția colesterolului. Grupul de intervenție a avut niveluri mai mici și la colesterolul total, și la cel „rău”.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: