Aeroportul InternaÈ›ional „Avram Iancu” Cluj împreună cu Air Transport News (ATN) a organizat , la aeroport, o conferință internaÈ›ională de aviaÈ›ie.
2022 Regional Air Transport Conferencese concentrează pe evidențierea modului în care companiile aeriene, aeroporturile sau operatorii de handling pot depăși conflictele tipice privind recuperarea traficului aerian, pentru a stabili practici comune de cooperare durabilă care să aducă mari beneficii, nu numai pentru piața de transport aerian, ci de asemenea pentru regiunile şi comunitățile locale. Lideri ai industriei de transport aerian european și alte personalități vor discuta despre cele mai bune practici în domeniul cooperării și conectivității.
Conferința reunește reprezentanți de top ai unor asociații de companii aeriene /  de aviaţie, precum Airlines for Europe (A4E) prin domnul Thomas Reynaert (Director General) și Societatea Elenă de Aviație, reprezentată prin domnul Profesor Andreas Papatheodorou (Președinte).
De asemenea, vor fi parte a acestei conferințe și unele aeroporturi de referință din regiune, precum Aeroportul iGA Istanbul reprezentat prin domnul Kadri Samsunlu (CEO) și Aeroportul Internațional Atena, reprezentat de domnul Ricardo Lambiris (Președinte al Consiliului de Administrație). Nu în ultimul rând, la conferință vor fi prezente și companii aeriene reprezentate prin George Lioumbis, Manager General Sky Express, dar și agenții de handling precum Menzies Aviation reprezentată prin domnul Cristian Paris (Vicepreședinte al regiunii Balcani), cu scopul de a reconstrui un nivel sporit de conectivitate regională în era post-COVID-19.
            În cadrul conferinței a existat o ceremonie de decernare a premiilor Regional Air Transport Conference pentru anul 2022, iar acestea au fost oferite următorilor laureaţi:
- Domnul Thomas Reynaert – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – Organisation Award – A4E”Â
- Domnul Kadri Samsunlu – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – – Corporate Award – iGA Istanbul Airport”Â
- Domnul David Ciceo – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – Individual Award”Â
Â
Domnul Thomas Reynaert, Director General, Airlines for Europe (A4E) a evidenÈ›iat următoarele aspecte: „Călătoriile aeriene facilitează mobilitatea socială È™i economică în Europa – conectând oamenii, regiunile È™i oraÈ™ele din UE. ÃŽn aceste vremuri dificile, avem nevoie de guverne È™i autorități de reglementare care să stabilească un cadru adecvat pentru continuarea susÈ›inerii unui mediu sănătos È™i competitiv pentru companiile aeriene, care la rândul său, va asigura conectivitatea regională atât de necesară în cel mai durabil mod. Este o mare onoare pentru asociaÅ£ia A4E să primească astăzi aici premiul 2022 Regional Air Transport Awards – Organisation Award “
ÃŽn cadrul conferinÈ›ei Domnul Dr. Kostas Iatrou, CEO, ATN – Air Transport News a declarat: „Cooperarea tuturor actorilor din transportul aerian de la nivel regional este foarte importantă. Suntem încântaÈ›i să acordăm personalităților marcante, organizaÈ›iilor È™i companiilor remarcabile din sectorul transportului aerian premii în semn de recunoaÈ™tere a contribuÈ›iei lor în industria noastră. Cluj-Napoca este un oraÈ™ cu o istorie bogată, iar organizarea conferinÈ›ei Regional Air Transport Conference aici plasează ceremonia de premiere la un alt nivel de importanță”.Â
Moderatorul sesiunilor conferinÈ›ei, profesorul Andreas Papatheodorou, preÈ™edinte, Societatea Elenă de AviaÈ›ie, a mărturisit următoarele: „Transportul aerian È™i turismul sunt interconectate structural, deoarece accesibilitatea sporită È™i conectivitatea aeriană sunt de o importanță capitală pentru dezvoltarea turismului. Clujul a fost în mod tradiÈ›ional la răscrucea diferitelor civilizaÈ›ii, iar acest lucru face din oraÈ™ un loc ideal pentru ConferinÈ›a Regională de Transport Aerian din 2022. Sunt încântat să acÈ›ionez în calitate de moderator al celor două paneluri care vor oferi perspective de mare valoare adăugată!”
Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului InternaÅ£ional Avram Iancu Cluj a transmis următoarele: „ Ne bucură faptul că Aeroportul InternaÈ›ional Cluj a fost ales din nou ca loc de întâlnire pentru elita din industria aviaÅ£iei europene, demonstrând încă o dată faptul că aeroportul clujean este aeroportul regional cu cea mai dinamică ÅŸi spectaculoasă dezvoltare. Este o onoare, o mare responsabilitate dar ÅŸi o provocare pentru Aeroportul InternaÅ£ional Cluj să organizeze această conferință regională, iar privilegiul de a găzdui ÅŸi de a primi un premiu în cadrul 2022 Regional Air Transport Conference, vine ca urmare a statutului dobândit de către Aeroportul InternaÈ›ional Cluj în ultimele două decenii, respectiv – model de bune practici È™i un aeroport de referinţă din Sud-Estul Europei.“














