INS : Peste 11 milioane de persoane au vizitat muzeele si colectiile publice din Romania, in 2021

September 2, 2022
544 Views

Bibliotecile au eliberat anul trecut 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane mai puţin faţă de anul 2020 şi în scădere cu 16,9 milioane volume comparativ cu 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Conform statisticii, numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a însumat 11,4 milioane persoane, cu 3,5 milioane persoane mai mult faţă de anul 2020, dar cu 6,8 milioane persoane mai puţin faţă de anul 2019.

Totodată, instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut în ţară 14.500 reprezentaţii, urmărite de 1,9 milioane spectatori, cu 4.500 reprezentaţii şi cu 400.000 de spectatori mai mult faţă de anul 2020, dar cu 11.900 reprezentaţii şi cu 6,2 milioane spectatori mai puţin faţă de 2019.

În anul 2021, activitatea unităţilor cultural artistice a fost influenţată de evoluţia pandemiei COVID-19 şi de continuarea stării de alertă instituită din luna mai 2020.

Datele statistice relevă faptul că unităţile cultural-artistice şi-au desfăşurat activitatea în condiţii restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanţare socială impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, ceea ce a condus la limitarea capacităţii totale a acestora, situaţie reflectată în indicatorii statistici prezentaţi.

Pe de altă parte, reţeaua bibliotecilor care au funcţionat în anul 2021 a fost formată dintr-un număr de 8.458 biblioteci (unităţi administrative), mai puţin cu 371 unităţi faţă de anul 2020. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului, în anul 2021, circa 156 milioane volume, cu 2 milioane mai puţine faţă de anul 2020.

În mediul urban au funcţionat 3.262 biblioteci, cu 112 mai puţine faţă de anul 2020, cu un fond de carte de 121 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5.196 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 34 milioane volume.

Potrivit INS, numărul utilizatorilor activi a fost de 2,1 milioane persoane în anul 2021, cu 377.000 utilizatori activi mai puţini faţă de anul 2020. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (52,6%) şi a celor publice (36,9%).

Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2021, de 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane volume mai puţine faţă de anul 2020, unui utilizator activ revenindu-i, în medie, 8 volume/an. Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din 1962 biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, a pus la dispoziţia publicului circa 43 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite reunind, în colecţiile proprii, 27,2 milioane titluri de cărţi tipărite şi 43 mii titluri de cărţi electronice.

Raportat la numărul de locuitori se evidenţiază că, în anul 2021, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 9.800 locuitori. Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,2 volume pe an din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 785.000 utilizatori activi pe an.

Conform sursei citate, pe fondul relaxării măsurilor luate în vederea răspândirii COVID-19, un utilizator activ a împrumutat de la bibliotecile publice (judeţene, municipale şi orăşeneşti şi comunale), în anul 2021, în medie, 11,4 volume, faţă de anul precedent, când media a fost de 11,3 volume.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2021, din 9.484 persoane, 90,9% din acesta fiind personal de specialitate.

Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2021, un număr de 435 unităţi de bază, cu 3 unităţi mai puţine decât în 2020.

Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2021, a fost de 32,6 milioane, în scădere cu 932.000 de bunuri culturale faţă de anul 2020, aceasta datorându-se, în principal, închiderii temporare sau suspendării până la finalul anului a activităţii unor unităţi muzeale.

Din totalul bunurilor expuse de muzee, în anul 2021, peste 31,4 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, 1,2 milioane au reprezentat plante, animale şi faună acvatică din grădinile botanice, zoologice şi acvarii, iar 29.000 au reprezentat bunuri naturale (plante şi animale) din rezervaţii naturale.

Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale, înregistrat în anul 2021, a fost de 11,4 milioane persoane, în creştere faţă de anul 2020 cu 3,5 milioane de persoane.

…..

Leave A Comment