Firmele ar putea fi înființate online la Registrul Comerțului, conform unui proiect de ordin al Ministerului Justiției. Practic, este vorba despre aplicarea Legii 265/2022.
Legea, în ansamblul său, intră în vigoare la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial (adică la final de noiembrie), însă prevederile ce stabilesc măsurile necesare aplicării au intrat în vigoare în termenul general de 3 zile de la data publicării, potrivit dispozițiilor art.141 alin.(1) din Legea nr.265/2022.
Prin Ordin se stabilesc:
• formatul cererii de înregistrare în registrul comerțului;
• formatul, elementele de siguranţă şi structura certificatului de înregistrare, în format letric şi electronic
• modelul declaraţiei-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcţionare/desfăşurare a activităţii şi modelul certificatului constatator care atestă că s-au înregistrat declarația prevăzută şi datele din aceasta;