Cluj-Napoca: Proiectul bazinului de înot din Borhanci a fost scos la licitație. Investiție de 23 milioane euro într-una dintre cele mai moderne infrastructuri de natație din România

August 25, 2022
76 Views

Noul bazin de înot face parte dintr-un proiect mai mare al Primăriei Cluj-Napoca pentru realizarea unui HUB educațional – care include creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, o zonă de pădure-parc, bază sportivă și străzile aferente.
Proiectul din cartierul Borhanci prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri cu un bazin de înot acoperit, capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație. Astfel, sunt cuprinse: bazin olimpic de înot, bazin olimpic de sărituri, zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și zonă administrativă.
Documentația de atribuire a fost transmisă în SEAP și este „în așteptare selecție”. Termenul de realizare este de 18 luni pentru licitație. De asemenea, cu această ocazie vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare pentru întregul HUB educațional, în valoare de 6,7 mil. euro.

Cluj-Napoca a devenit orașul din România cu cea mai dezvoltată infrastructură sportivă din România datorită viziunii orientate spre sportul de performanță și publicul larg – așa numitul sport de masă. Primăria Municipiului Cluj-Napoca susține practicarea oricărui sport pentru sănătate și creșterea calității vieții și, prin urmare, la nivelul orașului au fost create două baze sportive cu acces complet gratuit: noua Bază sportivă „La terenuri” și Baza sportivă Gheorgheni, la care se adaugă alte zeci de zone din oraș dotate cu aparate de fitness. De asemenea, am extins și reabilitat recent și skateparkul Rozelor, unul dintre cele mai moderne parcuri dedicate sporturilor urbane din România.

Sursa ; facebook.com

Leave A Comment

%d bloggers like this: