Luni, 1 august, creştinii ortodocşi au intrat în postul Adormirii Maicii Domnului, care durează două săptămâni. Acesta este numit popular postul Sfintei Marii sau al Sântămăriei.
Astfel, în următoarele 14 zile, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje.
Acest post începe de obicei pe 1 august şi are o durată de două săptămâni (1-15 august). „Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post aspru, despre care în credinţa populară se spune că este rupt din Postul Mare. Într-adevăr, atmosfera este una pascală, cu bucurie şi speranţă, în biserici citindu-se rugăciuni speciale şi cântându-se în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare”, explică părintele Paul Tudorache, de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.
Decizia de la Constantinopol
Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile. Existau şi creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie.
Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.
Patru sărbători închinate Maicii Domnului
În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune.
În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.
Vremea începe să se răcească
Tradiţia spune că de Sfânta Maria se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. Gospodinele duc la biserică fructe pe care preoţii le slujesc şi apoi sunt date de pomană pentru sufletul adormiţilor. Tradiţia spune că dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici.