S-a finalizat renovarea și modernizarea Complexului Hotelier Univers T***, societate comercială a Consiliului Județean Cluj, situat în proximitatea lacului Gheorgheni.
Lucrările de renovare au început în anul 2019 prin modernizarea restaurantelor, teraselor, camerelor de hotel și a sălilor de conferință și s-au finalizat în această perioadă prin modernizarea amfiteatrului, care are acum un design complet nou și un concept de amenajare elegant.
Capacitatea amfiteatrului este de 290 locuri, aceasta permițând găzduirea de conferințe, congrese și evenimente științifice, medicale, culturale și artistice.
Prin această ultimă investiție s-au încheiat lucrările de modernizare a întregului Complex Univers “T”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Evenimentele clujene pot avea de acum o nouă gazdă, amfiteatrul Complexului Hotelier Univers T.
Complexul nou renovat întrunește, prin poziționare, noul design, și facilitățile oferite, toate calitățile pentru organizarea de evenimente reușite.
Au fost modernizate cele patru restaurante, terasele, cele 58 de camere și sălile de conferințe, culminând, în acest an, cu renovarea și dotarea amfiteatrului. Acum, întregul complex este pe deplin modernizat, fapt care aduce un plus de atractivitate și competitivitatea pe piața HoReCa.”