Concursul de soluții pentru noua specializare inteligentă a orașului Cluj-Napoca – UBB: InfoBioNano4Health – și-a desemnat câștigătorul

Concursul internațional de soluții pentru Cluj Science Camp și-a stabilit joi, 23 iunie 2022, câștigătorul, și anume echipa de arhitecți de la KXL Studio. Au participat în competiție 17 proiecte, din mai multe țări (ex. Belgia, Franța, Olanda, România, Spania, UK etc.).

În cadrul complexului urban de tip ecosistem de inovare Cluj Science Camp, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Primăria municipiului Cluj-Napoca au încheiat un parteneriat, partea care îi revine UBB – identificabilă în fotografiile atașate – urmând să cuprindă un miniCampus UBB – InfoBioNano4Health, format dintr-o componentă educațională (pentru specializarea de informatică – cea mai mare din țară), una de cercetare-dezvoltare-inovare (în forma Institutului InfoBioNano4Health – dedicat mai ales cercetării de tip ”challenged-based” în ecosisteme antreprenoriale) și locuri de cazare/recreere pentru studenți. Componenta aferentă primăriei completează acest miniCampus UBB, aducând și educația preuniversitară și, foarte important, partea de “citizen science”.

În acest context, rectorul UBB, prof. univ. Dr. Daniel David, declară că “InfoBioNano4Health adună cele mai puternice puncte ale cunoașterii din UBB, organizate în paradigma STEM (Science/Technology/Engineering/Mathematics), paradigmă care poate susține nu doar inovații incrementale, ca paradigma mai tehnică de ”applied research”, ci și inovații disruptive. Într-adevăr, partea de ”computer science” (AI/Quantum/Big Data – Data Science/Cybersecurity etc.) și de „bio-nano sciences/technologies” va fi utilizată pentru dezvoltări inovative în sănătate, atât în sănătatea oamenilor (UBB este deja un actor de referință internațională în sănătatea mintală și publică, dar aplicațiile vor ținti domenii mult mai diverse), cât și a mediului. În acest proces științele socio-umane joacă rolul de garanți și de mediatori ai siguranței și acceptării tehnologiei de către oameni și societate, în final STEM, devenind STEAM (A – art & social-humanities). În acest fel, această specializare inteligentă a orașului – InfoBioNano4Health – va sta la baza competitivității orașului și Transilvaniei în țară, și a țării la nivel internațional”.

 Alte informații despre InfoBioNano4Health:

 

***

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Leave A Comment

%d bloggers like this: