O treime dintre români nu reuşeşte să economisească (studiu)

June 12, 2022
569 Views

O treime dintre români nu reuşeşte să economisească, iar o altă treime crede că va economisi mai puţin decât până acum, însă, dacă ar reuşi să economisească bani, 3 din 10 români ar alege să-i pună la saltea, potrivit unui studiu cu privire la atitudinile faţă de economisire şi investiţii.

Astfel, se remarcă faptul că 3 din 10 români nu reuşesc să economisească bani, cu precădere persoanele între 45 şi 55 de ani (41%) şi cele cu venituri mici (38%). În aceeaşi ordine de idei, o altă treime dintre români consideră că vor economisi mai puţin decât până acum, fiind puşi în situaţia de acorda o atenţie sporită planificării bugetelor lunare pentru a reuşi să pună bani de-o parte. Această perspectivă este întâlnită în mai mare măsură în cazul persoanelor cu venituri medii (36%), potrivit studiului realizat de Reveal Marketing Research.

Pe de altă parte, în 2022, tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani au devenit mai responsabili vis-a-vis de gestionarea finanţelor personale, în cazul acestora remarcându-se cel mai mare procent al celor care cred că vor economisi mai mult pe viitor (14%) faţă de totalul eşantionului (8%).

“ÃŽn actualul context socio-economic, marcat de scumpiri ÅŸi inflaÅ£ie, economisirea devine un deziderat sau presupune efort suplimentar din partea românilor. ÃŽn situaÅ£ia în care ar reuÅŸi să pună bani de-o parte, jumătate dintre români ar prefera să utilizeze soluÅ£iile de economisire oferite de către bancă”, se precizează în documentul citat.

51% dintre români susţin că dacă ar reuşi să economisească trimestrial câte 500 lei ar prefera să îi depună într-un cont bancar (depozit sau cont de economii), păstrându-se aceeaşi pondere ca anul anterior. În cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani şi a celor de peste 55 de ani procentul celor care preferă această strategie de economisire este semnificativ mai mare, înregistrând scoruri de 54% respectiv 59%.

Dacă pentru persoanele de peste 55 ani, proporţia celor care preferă să economisească păstrându-şi banii la bancă rămâne similară cu cea de anul trecut, în cazul tinerilor de până în 35 ani percepţia s-a modificat semnificativ. În 2022 se evidenţiază o creştere de 21 de procente (de la 33% la 54%) în ceea ce priveşte preferinţa tinerilor de a opta pentru depunerea economiilor într-un cont bancar.

28% dintre români au declarat că ar prefera metoda tradiţională de economisire şi anume păstrarea banilor la saltea. Persoanele cu venituri mici au optat în proporţie de 36% pentru această opţiune.

…..

Leave A Comment