Încep lucrările de modernizare a stației de epurare a apei din Huedin

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a predat constructorului amplasamentul pe care se vor realiza lucrările de modernizare a stației de epurare a apelor uzate (S.E.A.U.) din orașul Huedin.

Investiția este parte a proiectului din fonduri europene în valoare de cca. 20 de milioane de euro ce vizează modernizarea a nu mai puțin de șapte stații de epurare amplasate în localitățile Cluj-Napoca, Dej, Gherla și Huedin din județul Cluj, respectiv Zalău, Cehu Silvaniei și Sărmășag din județul Sălaj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În maxim 30 de zile încep lucrările la această ultimă investiție din totalul de șapte prevăzute prin proiect. Lucrările cele mai avansate sunt la stația Dej, progresul acestora fiind de circa 50%, dar operațiunile cele mai complexe se derulează, evident, la stația din municipiul Cluj-Napoca. Folosim banii europeni pentru eficientizarea epurării apelor uzate și reducerea poluării mediului dar și pentru optimizarea costurilor de operare a acestor stații“. 

Investiția majoră care se va realiza în cadrul S.E.A.U. Huedin vizează, în principal, îmbunătățirea managementului nămolului provenit din tratarea apelor uzate. Astfel, pe lângă extinderea bazinului actual de aerare și a rezervorului de nămol, proiectul presupune construirea unui nou bazin de stabilizare a nămolului dar și amenajarea unei platforme betonate.

În valoare totală de 1.571.203 lei, lucrările sunt prevăzute să se încheie cel târziu în luna iunie 2023.

Ultima retehnologizare a stației de epurare Huedin a avut loc în anul 2013, în cadrul implementării unui proiect european. Aceasta a fost proiectată, la acel moment, pentru a deservi cca. 9.500 de consumatori. 

Leave A Comment