15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Vezi ce evenimente vor avea loc la Cluj

March 15, 2022
179 Views

Procesiunea va începe la ora 10:00, când participanții vor porni din fața Institutului Teologic Protestant, spre Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Piața Unirii, unde va avea loc ceremonia religioasă. Ulterior, aceștia se vor îndrepta spre str. Avram Iancu, pentru depunerea de coroane de flori la plăcuța comemorativă de pe fostul Hotel Biasini, în incinta căruia a fost cazat, în 1848, poetul revoluționar maghiar, Petöfi Sándor.

De la ora 17:00, tinerii vor pregăti un spectacol muzical de poezie în memoria evenimentelor din 15 martie, unde vor prezenta și cea mai mare Kokárda din lume, realizată cu mâinile lor. La ora 18:15, este programată o conversație comemorativă cu Levente Benkő, redactor-șef al Revistei Culturale, în perioada 1948-1990, pe tema „Transilvania în lumina revoluțiilor noastre”.

Evenimentul se va încheia cu un concert festiv al Orchestrei Filarmonice Naționale Maghiare. Acesta va începe la ora 19:00.

Mai multe detalii despre Ziua Maghiarilor de Pretutindeni din Cluj pot fi regăsite pe pagina de facebook a evenimentului.

 

Primăria Cluj-Napoca anunță închiderea circulației rutiere marți, 15 martie 2022, cu ocazia manifestărilor publice organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, pe str. Universității și str. Avram Iancu, între orele 13.30 – 14.30.

Leave A Comment

%d bloggers like this: