ISU Cluj – 89 de ani de Protecție Civilă în România

În fiecare an, pe data de 28 februarie este sărbătorită Ziua Protecției Civile. Această zi a fost marcată prima dată în 1933 când, printr-un Înalt Decret Regal, se aproba “Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”. Acesta a avut ca scop limitarea dezastrelor produse de bombardamentele aeriene și protejarea teritoriului țării.
De-a lungul istoriei, conceptul de protecție civilă a purtat diferite denumiri, cum ar fi “apărare pasivă” și “apărare locală antiaeriană”. Din 1994 există denumirea de Protecție Civilă, termen care se regăsește și în Legea apărării naţionale nr. 45 din 01 iulie 1994.
Ultimii doi ani au reprezentat o mare provocare pentru omenire. Pandemia de COVID-19 a bulversat întreaga societate, iar viața noastră s-a schimbat pentru totdeauna. Din prima zi a crizei sanitare, am fost în prima linie, pentru sprijinul semenilor noștri. Am desfășurat mii de misiuni în tot județul Cluj, indiferent de orele din zi și din noapte.
În vara anului trecut, poporul elen a avut nevoie de ajutor, iar autoritățile din țara noastră s-au mobilizat într-un timp record. Am sprijinit misiunea din Grecia cu 15 cadre militare și tehnică de intervenție de la ISU Cluj și am revenit bucuroși acasă, cu gândul că am fost din nou la datorie.
În prezent asistăm la o criză fără precedent în Ucraina. Unitatea noastră a reacționat imediat, iar pompierii din cadrul Detașamentului Turda au asigurat săptămâna trecută un transport de medicamente la Vama Siret. Medicamentele au fost donate de către o companie farmaceutică din Cluj-Napoca.
Pentru refugiații din Ucraina, cea mai mare provocare o reprezintă transportul către un loc sigur. Tocmai de aceea, pompieri din mai multe județe s-au deplasat de urgență cu microbuze la punctul de trecere în Ucraina. Chiar în aceste momente, colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri din Dej desfășoară misiuni de transport a refugiaților. Ne gândim la ei, la efortul tuturor structurilor statului, și sperăm că această situație se va încheia cu bine.
Cu alte cuvinte, Protecția Civilă înseamnă sprijin în momente de criză. Protecția Civilă înseamnă intervenție rapidă, solidaritate și empatie. Vă asigurăm că suntem în permanență pregătiți să venim în ajutorul dumneavoastră!

Leave A Comment