”Atacul cu rachete de croazieră sau balistice asupra Kievului a continuat”, a transmis vineri dimineaţă, jurnaliştilor, printr-un mesaj text, Anton Gerashenko, consilier al ministrului ucrainean al Afacerilor Interne.
O echipă CNN din teren a anunţat că a auzit vineri dimineaţă două explozii puternice în centrul Kievului şi o a treia la o oarecare distanţă.
Forţele mecanizate ruseşti care au intrat în Ucraina prin Belarus se află la aproximativ 30 de kilometri de Kiev, au declarat oficiali ai administraţiei Biden, conform CNN.
Alte forţe, care au intrat în Ucraina din Rusia, sunt ceva mai departe, însă ambele se îndreaptă spre Kiev, cu obiectivul de a încercui oraşul şi posibil să îndepărteze Guvernul ucrainean.