93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Proiectul unic care readuce lectura în centrul educaţiei

February 19, 2022
387 Views

Proiectul Merito lansează „Harta lecturii“ în România, un demers de colectare şi “cartografiere” a practicilor de lectură, şi invită toţi profesorii şi organizaţiile cu astfel de activităţi să propună metode de cultivare a cititului ca rutină.

Conform datelor Eurobarometru şi Eurostat, românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi; 93,5% nu cumpără nici măcar o carte pe an; 68,5% nu au citit o carte în ultimul an şi doar 6,2% dintre români citesc cărţi în mod constant. Iar, conform datelor PISA, 41% dintre elevi nu au atins un nivel de bază în citire.

”În acest context, Ziua Naţională a Lecturii este un bun moment pentru a radiografia ceea ce se întâmplă în domeniul lecturii în România. Fie că vorbim de proiecte de literaţie, de alfabetizare funcţională, proiecte de promovare a lecturii literaturii, a lecturii de plăcere, fie că e vorba de activităţi educaţionale sau culturale, mediu formal sau nonformal, credem că este necesar să avem o ”Hartă a lecturii”, care să ne ofere o imagine asupra activităţilor destinate elevilor de orice vârstă”, spun reprezentanţii Merito.
Proiectul Merito, al Fundaţiei Romanian Business Leaders, este o cauză de transformare a meseriei de profesor în România, în sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei şi bunelor practici în rândul cadrelor didactice.

Practici inspiraţionale pentru profesori

….

Leave A Comment