
România exportă de 150 de ani foarte multe cereale şi va rămâne un exportator de cereale, însă va trebui ca o parte din aceste exporturi să meargă şi către procesare, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
“De 150 de ani, România exportă foarte multe cereale şi vom rămâne probabil exportatori de cereale, dar o parte din nivelul de cereale pe care îl exportăm va trebui să-l înglobăm în procesare, în produse cu valoare adăugată şi acesta este motivul pentru care am schimbat abordarea în procesare la nivelul Planului Naţional Strategic viitor. (…) Cred că trebuie să ne asigurăm că păstrăm nivelul optim de producţii, că reuşim să ne dezvoltăm capacitatea de irigare a solului, că avem şi îmbrăţişăm practici prietenoase cu mediul, dar care nu pun în pericol producţiile obţinute, pentru că soluţia nu este să diminuăm cantitatea de materie primă produsă ci să o menţinem egală pe cât posibil şi să o integrăm în lanţul de procesare şi în realizarea de produse cu valoare adăugată”, a spus Chesnoiu.
El a susţinut că zona de echilibru şi de specificitate al fiecărui stat membru trebuie să primeze şi de aceea “trebuie să ne ridicăm vocea în relaţia cu partenerii europeni, să le aducem în atenţie specificitate noastră naţională”.
…..
Foto : zf.ro












