Peste jumatate dintre consumatori sunt interesati de asigurari de viata care sa acopere covid (studiu)

December 23, 2021
221 Views

Un număr de 54% din consumatori sunt interesaţi în acest an de încheierea unei asigurări de viaţă care să includă despăgubiri în caz de spitalizare, în ţară sau în străinătate, din accident sau boală, inclusiv pentru infectarea cu covid-19, relevă rezultatele unui studiu publicat luni de Aegon România.

Procentul este în creştere cu 16% faţă de rezultatele aceluiaşi studiu realizat de companie în 2020.

În analiza realizată în acest an, femeile au răspuns în proporţie de 55% că ar opta pentru o astfel de poliţă de asigurare, în creştere faţă de cele 35% care indicau un astfel de interes în 2020.

Şi în rândul familiilor moderne s-a remarcat o creştere a interesului pentru acest tip de produse, cu 62% dintre acestea declarând că îşi doresc să achiziţioneze o asemenea poliţă în 2021, faţă de doar 38%, în 2020. Familiile moderne au vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, studii medii şi superioare, venituri medii şi mari şi copii cu vârste până în 14 ani, se menţionează în comunicatul Aegon România.

Circa 57% dintre respondenţi consideră că, în contextul actual al pandemiei, acest tip de asigurare este atractiv sau foarte atractiv, cu 5% mai mult decât în 2020.

…..

Leave A Comment