Guvernul a alocat peste un miliard de lei penru 3.057 unitati administrativ-teritoriale pentru cheltuieli de funcionare pe acest an

December 20, 2021
270 Views

Guvernul a aprobat, vineri, alocarea, din Fondul de rezervă bugetară, a 1.029.189.000 lei pentru 3.057 de unităţi administrativ-teritoriale, în vederea asigurării cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare, care trebuie efectuate până la sfârşitul anului.

“La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul a alocat, în şedinţa de astăzi, peste un miliard de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.057 de unităţi administrativ-teritoriale”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, după şedinţa Cabinetului Ciucă.

Potrivit unui comunicat al Executivului, suma alocată este de 1.029.189.000 lei.

“Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor judeţene şi a autorităţilor locale, prin Instituţia Prefectului din fiecare judeţ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare ale autorităţilor administraţiei publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârşitul anului 2021. Totodată, autorităţile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investiţiilor publice finanţate de stat sau din fonduri UE”, precizează comunicatul.

Conform actului normativ adoptat, vor primi fonduri 23 de Consilii judeţene, 59 de municipii, 205 oraşe şi 2.769 de comune. AGERPRES

Leave A Comment