Poliţia Română continuă programul de educaţie rutieră

December 4, 2021
462 Views

Campania de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi de droguri este cea de-a doua dintre cele şase campanii incluse în proiectul „Educaţie Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”, cod MySMIS: 125179. Proiectul a început pe 1 iulie 2020 şi se va încheia pe 30 iunie 2023.

Scopul proiectului este ca, prin reducerea progresivă a numărului victimelor accidentelor rutiere, România să devină o ţară mai sigură în ceea ce priveşte traficul rutier.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de siguranţă rutieră prin informarea şi responsabilizarea oamenilor, indiferent de categoria de participanţi la trafic din care fac parte: şoferi, pasageri, biciclişti sau pietoni.

Campania derulată în prezent pune accent pe conştientizarea cu privire la pericolele la care se expun conducătorii aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor şi pe riscurile care îi implică pe ceilalţi utilizatori de drum.

Traumele accidentelor provocate de consumul de alcool şi de substanţe interzise sunt ireversibile. Doar în anul 2020, în cele peste 1.500 de accidente provocate de consumul de alcool şi de droguri au murit 149 de oameni şi alţi 2.734 au fost răniţi.
Consumul de alcool scade capacitatea de a conduce autovehicule, reduce viteza de reacţie, afectează puterea de concentrare şi vederea. Drogurile induc o falsă încredere în propriile simţuri, iar şoferul îşi poate asuma iraţional riscuri în trafic.

Legislaţia română are toleranţă zero pentru condusul sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, iar consumul de droguri este ilegal în orice situaţie.

Conform legislaţiei din România, dacă şoferul are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

În cazul conducătorilor depistaţi cu o îmbibaţie alcoolică sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

În ceea ce priveşte rezultatele scontate în urma celor şase campanii tematice din cadrul acestui proiect, se doreşte ca un număr cât mai mare din populaţia României să conştientizeze pericolele din trafic la care se expune dacă încalcă regulile de circulaţie, inclusiv prin consumul de alcool şi de substanţe interzise.

Bugetul proiectului este de 31.405.057,97 lei (din care 20.063.345,59 lei – valoare asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,41 lei – valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată şi 7.801.121,97 lei – valoarea neeligibilă inclusiv TVA).

Mai multe informaţii puteţi găsi pe adresa de website: www.politiaromana.ro.

Leave A Comment

%d bloggers like this: