Orban câștigă detașat la Congres, dacă PNL aplică legea meritocrației, spune liderul PNL Sector 3. Cum l-a „taxat” pe Cîțu

September 22, 2021
549 Views

Antonel Tănase, președintele PNL Sector 3, susține că Ludovic Orban trebuie să câștige detașat alegerile interne din Partidul Național Liberal, „dacă ar fi să aplicăm pe legea meritocrației”. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul PNL Sector 3 face o radiografie a evoluției PNL cu Ludovic Orban președinte, precizând că actualul lider al partidului „a pus la bătaie pentru România toată abilitatea sa politică și toată energia ca să dezlipească de la banul public un partid toxic care nu a făcut altceva decât să-și îmbogățească baronii și șefii lăsând în urmă o țară săracă și sfâșiată”.

„Supereroii sunt bineveniți și ei, atâta timp cât înțeleg că lumea nu se învârte în jurul lor, ci menirea lor este să se învârtă în jurul oamenilor”, mai spune Antonel Tănase făcând aluzie la filmulețul cu “Superman”

Redăm mesajul postat de Antonel Tănase:

Una dintre valorile după care ar trebui să funcționeze România este meritocrația.

Ludovic Orban a început să implementeze acest principiu în primul rând în Partidul Național Liberal, prin racolarea în rândul membrilor a unei generații de tineri competenți, profesioniști, care să inspire și să ajute, prin experiența lor proaspătă și viziunea curată, la înțelegerea mai profundă a societății actuale și a nevoilor cetățeanului. Apoi domnul Orban și-a dus mai departe această convingere și a pus la bătaie pentru România toată abilitatea sa politică și toată energia ca să dezlipească de la banul public un partid toxic care nu a făcut altceva decât să-și îmbogățească baronii și șefii lăsând în urmă o țară săracă și sfâșiată.
Dacă ar fi să aplicăm pe 25 septembrie legea meritocrației, după care tânjește orice individ cu principii și etică profesională, Ludovic Orban trebuie să câștige detașat alegerile interne din Partidul Național Liberal.

Pentru că i-a păsat de problemele și dorințele fiecărui membru și nu a lăsat niciodată vreun apel pierdut nereturnat, pentru că i-a văzut și i-a luat în considerare pe cei care au muncit zi și noapte departe de lumina reflectoarelor ca să facă din Partidul Național Liberal cel mai mare și mai puternic partid de dreapta, pentru că s-a luptat ca în Parlament, Guvern, instituții de stat, agenții sau primării să ajungă oameni care chiar înțeleg România și îi vor binele și pentru că nu a precupețit niciun efort ca să câștige toate bătăliile politice propuse.

Nu în ultimul rând, merită să câștige pentru că este un DOMN și nu a sfidat, nu a batjocorit și nu a umilit niciodată vreun coleg și, lucru foarte important în schema politicii dâmbovițene, pentru că a ales să întoarcă obrazul decât să răspundă cu aceeași monedă jignitoare pe care i-au aruncat-o unii sau alții.
Mediul politic românesc are nevoie, mai mult decât oricând, de profesioniști care își fac treaba cu bun simț, cu decență, cu coloana dreaptă, de politicieni care pot sta singuri pe primul rând de scaune fără a riposta, fără a se apleca și fără a se victimiza. Pentru că până la urmă politica este despre oameni, nu despre orgolii.
Reîntorcându-mă la meritocrație, ei bine, sper că pașii importanți în această direcție pe care i-a făcut Ludovic Orban împreună cu liberalii autentici să continue. Pentru că România are nevoie de Domni, de Oameni, de Profesioniști. Supereroii sunt bineveniți și ei, atâta timp cât înțeleg că lumea nu se învârte în jurul lor, ci menirea lor este să se învârtă în jurul oamenilor.

Să ne reauzim sănătoși!

Leave A Comment