Topul salariilor medii pe judeţe. Cine încasează 3.500 de euro

September 13, 2021
621 Views

Un top al celor mai mari salarii medii pe judeţe, în luna care s-a încheiat, plasează Capitala drept oraşul cu cele mai mari venituri, potrivit unei analize realizate de BestJobs.

Salariile medii în cele mai dinamice judeţe din ţară pe piaţa muncii: Bucureştiul se situează pe primul loc, cu peste 1.300 de euro, fiind urmat de Cluj şi Timiş. În top se mai află Iaşi, Ilfov şi Braşov Oferta salarială medie este cea mai mare în Bucureşti, situându-se într-un interval cuprins între 957 şi 1.387 de euro pe lună, se arată în datele puse la dispoziţie de platforma de recrutare bestjobs pentru emisiunea ”Ora de profit.ro”, difuzată în fiecare duminică de la ora 12:00 pe Prima TV.

În clasament, Capitala este urmată de judeţul Cluj, unde oferta salarială medie se situează între 879 şi 1.269 de euro.
Pe locul trei se află Timişul, cu o ofertă medie cuprinsă între 851 şi 1.155 de euro, urmat de Ilfov – între 742 şi 1.075 euro, Iaşi – între 740 şi 1.063 euro şi Braşov – între 685 şi 957 de euro.

În aceste judeţe, domeniile cu cele mai mari oferte salariale sunt IT, medicină, vânzări, marketing şi inginerie.

Potrivit bestjobs, Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi, Ilfov şi Braşov sunt judeţele în care, în luna august, s-a înregistrat cea mai mare ofertă, dar şi cea mai mare cerere de job-uri.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: