Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat l-a primit pe noului Ambasador al Japoniei în România

August 4, 2021
438 Views

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit miercuri, 4 august a.c., vizita unei delegații formate din Excelența Sa domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România și doamna Mio Sekiya, Secretar și Atașat cultural al Ambasadei.

Întâlnirea a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de cooperare, precum și identificarea unor modalități de consolidare a prezenței investitorilor japonezi în această zonă şi de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părți.

Marius Mînzat: „Experiențele și cunoștințele partenerilor japonezi ne pot fi utile în derularea unor viitoare proiecte de dezvoltare a județului. Am prezentat Excelenței Sale atuurile și oportunitățile noastre, care vor atrage, fără îndoială, interesul potențialilor investitori niponi”.

Cu ocazia acestei vizite, domnului ambasador i-au fost prezentate potențialul economic și investițional al județului Cluj, dar și principalele proiecte de investiții aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate. În acest sens, domnul Marius Mînzat a subliniat rolul Parcurilor Industriale Tetarom și multiplele facilități pe care acestea le oferă. De asemenea, omologului nipon i-au fost prezentate investițiile în infrastructura spitalicească gestionate de Consiliul Județean – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant.

La rândul său, E.S. Hiroshi Ueda s-a arătat interesat de proiectele aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean, manifestându-și întreaga deschidere pentru facilitarea extinderii afacerilor cu capital japonez din județul Cluj, dar și pentru inițierea unora noi.

Leave A Comment