Proiectul Consiliului Județean Cluj de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc avansează în ritm susținut. Recent s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor în cadrul concursului internațional de soluții pentru proiectarea primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei.
Competiția arhitecturală a trezit interesul a numeroși experți și specialiști în domeniu, fiind depuse nu mai puțin de 28 de oferte de proiectare a Spitalului Pediatric Monobloc. În perioada următoare, juriul internațional format din reputați arhitecți și experți români și străini va evalua toate propunerile primite, iar vineri, 18 iunie a.c., va fi anunțat numele câștigătorului contractului de proiectare.
Alin TiÈ™e, preÈ™edintele Consiliului JudeÈ›ean Cluj: „Suntem foarte aproape de finalizarea unei etape extrem de importante pentru proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, un obiectiv medical ultramodern de o importanță vitală pentru Cluj È™i pentru întreaga Transilvanie. Am convingerea că membrii juriului vor analiza în detaliu fiecare ofertă în parte iar profesionalismul È™i expertiza acestora își vor spune cuvântul în alegerea celei mai bune soluÈ›ii care să răspundă pe deplin exigenÈ›elor din domeniu È™i necesităților micilor pacienÈ›i”.
Scopul competiției internaționale a fost acela de a identifica cea mai bună idee de construire a Spitalului Pediatric Monobloc, în vederea creării unui centru de servicii medicale și de cercetare în domeniul pediatriei, cu un design specializat și o adresabilitate regională. Edificiul medical ultramodern va fi construit pe un teren de cca. 17 hectare și va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.