Reforma pensiilor, asumată prin PNRR, face referiri la o nouă lege care va fi finalizată până în 2022, dar şi la o nouă formulă de calcul şi la creşterea vârstei de pensionare.
„Legea va conţine o nouă formulă de indexare care să asigure sustenabilitate fiscală, continuarea vieţii active, opţional, în acord cu evoluţia speranţei de viaţă. În acelaşi timp se va realiza o digitizare a dosarelor de pensie şi recalculare pensiilor, proces care se va încheia până în trimestrul 4 din 2022”, se arată în documentul citat.
Obiectivul general al reformei sistemului de pensii este realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechităţile din sistemul de pensii, să răspundă la Recomandările Specifice de Ţară (RST) 2019 şi 2020, să asigure sustenabilitatea şi predictibilitatea sistemului şi să respecte principiul contributivităţii în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie.
Reforma presupune adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, inclusiv eliminând stabilirea unei perioade fixe de contributivitate de 25 de ani.
Parte din prevederile legii 127/2019 vor fi analizate în vederea preluării în noua legislaţie a aspectelor pozitive care nu afectează sustenabilitatea sistemului de pensii publice pe termen lung.
Prin noul act normativ se doreşte introducerea unei noi formule de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivitătii.
Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părţi din inechităţile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecţie şi a stagiului complet de cotizare diferit.