M-am confruntat în perioada pandemiei cu tulburările alimentare. Mâncatul excesiv și fără ca organismul să-mi ceară era la ordinea zilei. Până când am revenit în control total.
Încă de la începutul pandemiei, când biroul s-a mutat în dormitorul meu, în sufragerie sau pe unde îmi mai găseam locul, a început și drumul tot mai bătăturit la frigider pentru „o mică gustare”. Regula era simplă: mâncam și din oră în oră dacă era nevoie, dar nu neapărat de foame, cât de plictiseală sau pentru că simțeam că este nevoie să-mi iau energia de undeva. Adevărul este că nu aveam nevoie de toată mâncarea pe care o consumam într-o zi obișnuită, mai ales seara târziu, și mă foloseam de acest obicei pentru a procrastina.
Mi-am dat seama că pierd cumva controlul și am încercat să-mi reglez puțin mesele și să pun stop mâncatului excesiv și fără sens. Astfel, postul intermitent a fost o soluție ideală pentru a stăpâni puțin pofta neîntreruptă de gustări. Este foarte important să știi ce tip de program și se potrivește și în ce perioadă din zi să-ți păstrezi acea fereastră de opt ore în care să-ți consumi mesele.
Gustările după cină nu sunt necesare dacă ai o masă sănătoasă și copioasă
Iată un adevăr pe care obișnuim să-l ignorăm. Atunci când cina este satisfăcătoare și sățioasă, nu mai ai nevoie de popcorn, migdale sau morcovi pe post de gustare înainte de somn. De multe ori sunt tentată ca după cină să mă pun la un film și să „ronțăi” câte ceva, fără măcar să simt nevoia. Bineînțeles că această schimbare m-a făcut să-mi modific obiceiurile și să mă limitez. În schimb, acum iau lângă mine un pahar cu apă, indiferent că lucrez sau că mă uit la vreun film sau serial. Este totodată și o modalitate sănătoasă de a consuma cei 2L de apă pe zi.
Cel mai sănătos obicei pe care-l poți avea este acela de a-ți începe dimineața cu un pahar cu apă
În general îmi beau cafeaua alături de un pahar de apă. Așa cum bine știm, cafeaua deshidratează, dar cel mai sănătos lucru este acela ca înainte de a-ți bea cafeaua să bei un pahar cu apă pe stomacul gol. În urma consumului de apă îți poți da seama și dacă îți este foame sau nu. Creierul are obiceiul de a ne păcăli, iar atunci când ne este sete noi credem că ne este foame, motiv pentru care dăm iama în frigider.
Consumă grăsimi sănătoase la micul dejun