Studenții UBB, premiați de prestigioase instituții europene

Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) s-au remarcat din nou pe plan internațional, o absolventă a Masteratului francofon de Studii Politice Europene Comparate în cadrul Programului Erasmus Mundus MITRA fiind câștigătoarea Premiului Accesit Hungarica 2020.

Studenta Zélie Daull a fost premiată pentru lucrarea sa de disertație în care abordează politicile europene privind familia cu un studiu de caz referitor la politicile familiale ale Ungariei.

„Iată că eforturile susținute și strategia abordată constant în ultimii ani de universitatea noastră în sensul excelenței în activitatea didactică, în cercetare, implicare în comunitate și internaționalizare au rezultate remarcabile la nivelul întregii comunități UBB – cercetători, cadre didactice, studenți deopotrivă. Acest fapt nu doar ne bucură, dar ne și obligă să mergem în continuare în direcția pe care ne-am asumat-o și ne îndreptățește să sperăm că activitatea de excelență din universitățile românești va beneficia de atenția și finanțarea necesare din partea celor care conturează politicile educaționale și de finanțare a învățământului superior”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Premiile Hungarica și Accesit Hungarica sunt acordate anual de Institutul Maghiar de la Paris pentru cele mai bune teze de doctorat și lucrări de disertație susținute în anul universitar anterior în domeniile științelor sociale și umaniste și având o tematică legată de spațiul panonic și central-european.

Leave A Comment

%d bloggers like this: