Presedintele Klaus Iohannis, la Consiliul European: UE se află într-o situație dificilă din cauza pandemiei de Covid-19. Certificatul digital nu trebuie să afecteze libertatea de mișcare

March 28, 2021
545 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferinţă, context în care a făcut un apel către liderii europeni în favoarea apărării, consolidării şi unităţii Uniunii Europene, subliniind că aceasta se află într-o situaţie dificilă din cauza pandemiei de COVID-19.

Referitor la propunerea făcută de Comisia Europeană privind înfiinţarea unui certificat digital, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea ca acesta să nu creeze discriminări între cetăţenii UE, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

“În cadrul intervenției sale, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea se află într-o situație dificilă din cauza pandemiei de COVID-19. În acest context,pPreședintele României a făcut un apel către liderii europeni în favoarea apărării, consolidării și unității Uniunii. (…) Preşedintele României a exprimat sprijinul pentru propunerea recentă a Comisiei Europene cu privire la autorizarea exportului de vaccinuri, făcând apel însă la prudenţă în utilizarea acestui mecanism, astfel încât să nu fie afectat comerţul liber. Referitor la propunerea făcută de Comisia Europeană privind înfiinţarea unui certificat digital, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea ca acesta să nu creeze discriminări între cetăţenii UE. Preşedintele României a subliniat că aceste certificate ar trebui utilizate numai în scopuri medicale şi fără să afecteze libertatea de mişcare în interiorul Uniunii”, arată sursa citată.

În contextul eforturilor Uniunii privind crearea şi operaţionalizarea cât mai rapidă a unui mecanism european de distribuire a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terţe, şeful statului s-a pronunţat pentru susţinerea statelor din Parteneriatul Estic în gestionarea crizei sanitare. Iohannis a subliniat că România a donat Republicii Moldova 21.600 de doze, urmând ca alte peste 50.000 de doze să fie donate zilele viitoare.

Liderii europeni au avut un schimb de opinii referitor la chestiuni legate de situaţia curentă din statele membre, coordonarea la nivelul UE în context COVID-19, consolidarea răspunsului global al UE la pandemie, implementarea unui mecanism de partajare a vaccinurilor cu statele terţe.

În declaraţia adoptată în cadrul reuniunii, liderii europeni au subliniat importanţa accelerării producţiei, livrării şi distribuţiei de vaccinuri, aspect esenţial pentru depăşirea crizei, accentuându-se faptul că eforturile în acest scop trebuie intensificate.

…..

Leave A Comment