Agenţia americană a medicamentului (FDA) a confirmat (miercuri, 24.02) o eficienţă cuprinsă între 81,7% şi 87,6% a vaccinului înr-o singură doză împotriva COVID-19 Johnson & Johnson, în documente pe care le-a făcut publice cu două zile înainte de o reuniune a Comitetului său consultativ în vederea unei autorizări de urgenţă a vaccinului în Statle Unite, relatează AFP.
Eficienţa vaccinului împotriva unor forme grave a COVID-19 este 85,9% în Statele Unite, de 81,7% în Africa de Sud şi de 87,6% în Brazilia, în urma unor teste clinice.
Comitetul experţilor independenţi din cadrul Food and Drug Administration (FDA) se reunesc vineri pentru a lua o decizie cu privire la utilizarea vaccinului în Statele Unite.
FDA a dat curs recomandărilor Comitetului cu privire la vaccinurile alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech şi companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna.
Johnson & Johnson anunţa în ianuarie că vaccinul său are o eficienţă de 72% în prevenirea COVID-19, în urma unui test climnic în Statele Unite, dar că nivelul protecţiei faţă de noi variante ale noului coronavirus este de 66%, în urma unui test clinic la nivel mondial, cu 44.000 de voluntari.