𝗖𝗮𝗻𝘁𝗲𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗱𝗿𝗮𝗴𝗼𝘀𝘁𝗲 𝘀𝗶 𝗼𝗯𝗶𝗰𝗲𝗶𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝘀𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗰𝗹𝘂𝗷𝗲𝗻𝗲, 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗶𝘂𝗯𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗳𝗼𝗹𝗰𝗹𝗼𝗿

February 20, 2021
797 Views
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, propune iubitorilor de obiceiuri și tradiții o serie de evenimente, menite să marcheze în mod special această perioadă a anului.
În luna februarie, sau în luna lui făurar, cum este denumită această perioadă în calendarul popular românesc, se terminau șezătorile în satul tradițional și erau celebrate zile ale tinereții și ale dragostei.
Astfel, doritorii se vor putea bucura de cântece de dragoste, obiceiuri și tradiții din satele județului Cluj, atât în online, pe canalele de socializare, dar și urmărind televiziunile de profil. Duminică, 21 februarie 2021, de la ora 14.00, va putea fi urmărit pe Hora TV spectacolul „Tradiții clujene de Dragobete”, iar miercuri, 24 februarie a.c., de la ora 18.00, evenimentul va fi difuzat și pe TV AS.
În același timp, pe canalul de Youtube Tradiții Clujene pot și vizionate și audiate cântece de dragoste și dor, interpretate de tineri cântăreți clujeni, dar și de cei consacrați, momente din timpul spectacolelor organizate de instituție. Acestea sunt aduse în atenția iubitorilor de folclor și de interpreți din alte zone ale țării, invitați în cadrul acestor evenimente.
Pe pagina de Facebook a instituției, cei interesați se pot bucura de fotografii vechi, de arhivă, dar și să afle amănunte despre diverse obiceiuri din satele județului, legate de dragostea dintre doi tineri, despre șezătorile de altădată, jocul satului, pețit sau nuntă, aspecte din cadrul campaniilor de cercetare realizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Dragobetele, sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, reprezintă unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român, o zi de sărbătoare, în care feciorii și fetele, având credința că acum trebuie să fie veseli, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și face Dragobetele, convinși că, în acest fel, vor fi îndrăgostiți tot anul, potrivit folcloristului Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români”. Această sărbătoare marchează și revigorarea naturii și, în același timp, a omului, aducând iubirea în casă și în suflet.

Leave A Comment