“Nu pot acuza pe nimeni de corupție, dar pot acuza pe toată lumea de prostie, de cupiditate, de prost gust și de dispreț față de echilibrul urban.
Cum e posibil să apară în centrul Clujului, pe una din (cândva) cele mai pitorești și mai echilibrate străzi ale orașului, această monstruozitate arhitecturală și urbanistică? Cine dă avize pentru distrugerea echilibrului arhitectonic, cine este atât de orb și de înfometat de bani încât să nu realizeze că o asemenea oroare toxică distruge totul în jurul ei și pentru foarte mulți ani de acum înainte?
Aș fi sincer curios să știu ce cred arhitecții despre acest proiect.
Care sunt eventualele calități ascunse care au permis realizarea lui? Care este regimul de înălțime, care sunt constrângerile de formă, de culoare, de încadrare în peisaj pe care le respectă? Există vreun proiect la nivelul municipalității privind revoluționarea arhitecturii pe strada Avram Iancu?”
“Respectul pentru trecut dă măsura valorii prezentului. Batjocura față de trecut este semnul cel mai clar al nimicniciei actuale.
O parte din zidul fostei cetăți medievale clujene va fi vizibil de acum doar din parcarea cu barieră a acestei hidoșenii violente construită în centrul Clujului, o hidoșenie care nu s-ar fi putut construi dacă pe undeva, pe traseul aprobărilor (și se pare că asta chiar la Comisia Națională a Monumentelor), cineva nu ar fi înlesnit luarea unei decizii favorabile „dezvoltatorilor” din Cluj.
Construcția acestui hotel dă măsura, încă o dată, a degradării tuturor standardelor din societatea noastră: standarde arhitecturale, estetice, administrative, legale etc. Este totuși revoltător că nimeni și nimic nu a putut opri înălțarea acestei oribilități la trei sute de metri de centrul orașului. De aceea, mi se pare cât se poate de plauzibil ca, sub presiunea acelorași „dezvoltatori”, să vedem dispărând de pe str. Avram Iancu alte clădiri istorice, cum ar fi cea a Facultății de Drept sau a Liceului Șincai. Pentru că, nu-i așa, câți bani ar aduce orașului și buzunarelor flămânde niște clădiri de birouri sau hoteluri construite de cine trebuie?
Din păcate astfel de exemple s-au înmulțit în ultima vreme și se vor tot înmulți: pentru că odată ce rigoarea legii și a integrității a slăbit, iar precedentele au fost create, nimic nu mai poate opri presiunea milionarilor care „dezvoltă” orașul.”
“Monumentul corupției noastre
Corupția din România nu se vede doar în numărul de români alungați din țară, de români morți pe șosele cu asfaltul furat, în spitalele care mai mult omoară decât vindecă. Ea nu mai este doar un motiv de rușine pentru un popor umilit de o oligarhie politico-financiaro-securistică nesătulă.
Corupția a devenit un motiv de mândrie. Și pentru că trebuie să ne mândrim cu ea, pentru că trebuie să o arătăm tuturor în toată splendoarea ei, așa cum se fălesc cu aurul, cu poșetele de firmă sau cu mașinile noii bogați, ei bine, corupției i se înalță monumente.
Cred că vine vremea în care trebuie să ne despărțim de monumentele istoriei, desuete și incapabile să mai mobilizeze sentimente în afara câtorva scenete ale patrioților de serviciu. Cred că trebuie să ne apropiem de acum de monumentele vremii noastre. De emblemele a ceea ce suntem noi cu adevărat: nu o ficțiune istorică, nu proiecții într-un trecut glorios care a trecut și care nu se mai întoarce, oricâte coroane am depune și oricâte lacrimi am vărsa. Nu, trebuie să ne identificăm cu ceea ce ne reprezintă azi.
Iar ceea ce ne reprezintă azi, pe noi clujenii, este sicriul arhitectonic numit hotel construit în fața intrării Cimitirului central. Simbolica acestui monument este perfectă: preluând forma unui sicriu el ne vorbește despre moartea unei lumi, de sfârșitul unor iluzii și de îngroparea a ceea ce am sperat să fim vreodată. Nu vom fi mai mult de ce am fost, vom fi mult mai puțin decât am fost sau ne-am fi dorit să fim. Și pentru că este vorba de un sicriu hidos, anume proiectat de un arhitect prost, dar plătit regește, el dă măsura hidoșeniei aceste morți. Căci nu e nimic frumos în moartea speranței, ea e mereu urâtă, dureroasă, diformă.
Monumentul sub formă de sicriu de pe str. Avram Iancu din Cluj este monumentul local corupției românești. Propun ca el să apară de acum pe toate cărțile poștale ale orașului, ca loc emblematic pe afișe, pe logo-uri, loc de pelerinaj, loc de celebrare, căci vizitarea lui ar permite și celui mai neinstruit dintre vizitatori să vadă cum se naște ceva din conjuncția deciziilor strâmbe și interesate luate în administrație, în cultură și în justiție. Mai ales când o asemenea conjuncție este facilitată de mulți bani. Banii mulți ar trebui să ne facă să uităm cât de oribilă e corupția, clădirea, strada, orașul.
E genul de monument care ucide totul în jurul lui, rupând violent echilibre și distrugând cu dispreț orice legătură cu istoria sau cu petecul de natură care supraviețuise acolo. Nu e deloc o întâmplare că acest monument a fost înălțat printr-o serie de falsuri și abuzuri de o persoană inculpată în două dosare penale foarte mari. Un monument al corupției nu poate fi ridicat de un om integru. De aceea el trebuia să fie un monument construit prin sacrificiu. Mai bine spus al sacrificării legii și dreptății, cinstei și integrității, prin sacrificarea spațiului verde și normelor arhitecturale, un monument al distrugerii urbanității de dragul noilor stăpâni ai vieții în comun, dezvoltatorii.”
arata profesorul Ciprian Mihali
