Verificarea magazinului online, a prețului produsului, alegerea unei metode sigure de plată și folosirea garanției legale sunt câteva dintre recomandările Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Românii încep să-și facă planurile pentru finalul de an, iar pentru cei care nu știau, în 2025 Crăciunul pică într-o zi de joi, iar a
Economia României a urcat în 2023 cu 2,3% (date definitive), conform INS. Potrivit datelor Eurostat, 17,4% dintre gospodăriile din UE au dificultăți în a-și asigura
Gala de Excelență „10 pentru Cluj”, ajunsă la cea de-a 17-a ediție, este un eveniment organizat de Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca cu
Prin acest proiect, una dintre cele mai importante zone ale comunei prinde o nouă formă — mai sigură, mai verde și mai bine conectată. 𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a inaugurat joi, 30 octombrie, noul laborator BoschLab – the space for software defined vehicles, situat în clădirea UTCN de
Consiliul Județean Cluj a aprobat, la propunerea președintelui Alin Tişe, alocarea sumei de 2.068.000 lei, din fondul de rezervă al instituției, pentru nu mai puțin
Persoanele aflate în situaţii vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul la încălzire şi de suplimentul pentru energie. Sprijinul financiar va fi acordat
Românii pot ieși mai devreme la pensie, unii chiar și fără penalizare, dacă îndeplinesc anumite condiții stabilite clar de noua lege a pensiilor, atât în
Preţul energiei electrice şi termice va creşte uşor, de la 1 noiembrie, pe fondul majorării cu 62% a taxei de cogenerare, de la 0,0084 lei/kWh
1,327 Subscribers