Un pașaport sanitar, și nu de vaccinare, ar putea fi aplicat la nivel european de la jumătatea lunii iunie, pentru a permite redeschiderea granițelor în
Din Cluj pentru tine cu Miha Rus si Mircea Avram video emisiunea
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că intenţionează promovarea unei legi care să prevadă „un pachet minim de servicii” de care vor
Persoanele fizice autorizate, liber-profesioniștii și alte persoane fizice care obțin venituri pe cont propriu pot acum să-și scoată Declarația Unică pe anul 2021 gata completată
Conferința de presă organizată la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj -noile echipamente de securitate ale aeroportului, achiziționate în cadrul a două proiecte finanțate din fonduri
Timp de trei zile Deva se transformă în capitala tradițiilor românești, fiind gazdă a pieței volante organizate de Consiliul Județean Cluj prin Asociația Produs de
Primul lucru pe care îl vor face 45% dintre români, după pandemie, va fi să îşi schimbe locul de muncă, iar cea mai mare încredere
Inițiativa legislativă prin care se acordă o zi liberă plătită persoanelor care se vaccinează, inclusiv elevilor, studenților și militarilor, a primit miercuri raport de admitere
WIZZ AIR ANUNȚĂ DOUĂ NOI RUTE DIN CLUJ-NAPOCA CĂTRE GRECIA ȘI ITALIA Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa anunță două
Marti, 11 mai, de la ora 15:00 vine în studioul TV Cluj-AM Ioana Racolta , specialistă în resurse umane, dar și o optimistă visătoare, cum
1,327 Subscribers