Consumatorii vor adopta rapid instrumente care le vor permite să economisească timp sau bani, dar sunt îngrijoraţi de impactul tehnologiei asupra vieţii lor, relevă un
Românii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare îşi mai pot cumpăra vechime în muncă doar pana
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa joi,
Adoptarea tehnologiilor de vârf în retail este esenţială pentru companiile care doresc să fie competitive pe o piaţă în continuă evoluţie, utilizarea tehnologiei contribuind la
Inteligenţa artificială generativă a fost al doilea cel mai frecvent risc identificat de directorii responsabili pentru gestionarea riscurilor din organizaţii în cadrul unui sondaj realizat
4 Numărul femeilor acţionari sau asociaţi în firmele din România era, la finele lunii iunie 2023, de 483.989, în creştere faţă de luna mai, acestea
România are înmagazinate 2,553 miliarde metri cubi de gaze naturale, mai mult cu 603 milioane metri cubi faţă de aceeaşi dată a anului trecut, ceea
Candidaţii aplică pragmatic şi vizează joburi stabile şi salarii mai mari sau se orientează către domenii de viitor, relevă un studiu publicat, joi, de o
Zahărul, transportul aerian şi cartofii se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În
Contextul economic actual schimbă prioritățile românilor când vine vorba de carieră, dar și de viața personală, aceste două aspecte fiind mai conectate ca oricând. Tot
1,327 Subscribers