Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul cu finanțare europeană ce a vizat „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”. Ambulatoriul integrat al unității medicale subordonate Ministerului
Clujenii se pot debarasa gratuit de brazii de Crăciun, depozitându-i la punctele gospodărești. După această dată, brazii vor putea fi duși la Centrele de colectare
Modalități de plată a taxelor și impozitelor locale la Cluj-Napoca ● online, cu autentificare, pe www.e-primariaclujnapoca.ro (prin e-cont) ● online, pe www.ghiseul.ro, atât pentru persoanele
Clujul la Zi : Inteligența, înțelepciunea și credința de la naștere până la moarte invitat Daniel Iepure, profesor astrolog și instructor yoga Realizator Mircea Avram
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917,
Legea care prevede eliminarea dosarului cu șină în instituțiile publice, adoptată la începutul lunii decembrie de Camera Deputaților, a fost promulgată de către președintele Klaus
Actorul Mitică Popescu, în vârstă de 86 de ani, a încetat din viaţă, marți, din cauza unor afecțiuni grave, conform familiei sale. Mitică Popescu va
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi, 3 ianuarie, Legea pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, care simplifică procedura eliberării acestui
Redacția Cluj-AM și TvCluj-AM vă urează “La mulți ani !”
Consorțiul național coordonat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat organizarea unui Centru de competență (cu coordonare) la Cluj-Napoca pe tema ”Adaptation to Climate
1,327 Subscribers