Consumul de cafea sau ceai scade riscul de accident vascular cerebral și demență, iar cel mai mare beneficiu a fost asociat cu consumul ambelor băuturi,
” Fotografia este o cautare iluzorie a cadrului perfect, cu bucuriile si tristetile aferente. O fotografie foarte buna este una careia nu ai ce sa-i
Casa Naţională de Pensii Publice şi-a perfecţionat serviciile electronice, astfel încât o multitudine de informaţii pot fi obţinute fără a fi nevoie să te deplasezi
Creștin ortodocșii îl sărbătoresc pe 6 decembrie pe Sfântul Nicolae. În popor se crede că aceasta este ziua în care vine cu adevărat iarna, pentru
Sistemul imunitar reprezintă „armata” organismului, antrenată să detecteze și să elimine amenințările. Adeseori neglijat, somnul joacă un rol major în susținerea imunității, dovedit de numeroase
Pâinea s-a scumpit de sâmbătă, 4 decembrie, în majoritatea brutăriilor din ţară, confirmând astfel temerile specialiştilor privind creşterile de preţ. Numeroase brutării au scumpit pâinea,
“Fotografia este un mod de viata. O fotografie buna este accea care ti se intipareste in minte si ramane acolo timp indelungat. Iar daca
Pentru a face mai ușor față sezonului rece, îți recomandăm câteva alimente care contribuie la întărirea sistemului imunitar, fiind bogate în antioxidanți, vitamine și substanțe
Pentru copii, seara zilei de 5 decembrie are o semnificaţie aparte. Micuţii îl aşteaptă cu entuziasm pe Moş Nicolae, care le aduce daruri. În seara
“Necesitate.Exprimare.Fericire. Termenul “bun” este interpretabil in functie de preferintele individuale, dar penru mine este acea fotografie care ma opreste din ceea ce fac, de la
1,327 Subscribers