“Tot timpul am considerat intrebarea referitoare la definirea unei fotografii bune perfect indreptatite, dar si un pic bizara. Definitiile sunt total subiective si pe undeva
Peste 2,3 milioane de români s-au stabilit în străinătate în ultimele două decenii, potrivit unui studiu de specialitate, care arată că bani trimiși
Multe produse pentru „curățarea colonului” sau detoxuri intestinale se vând ca soluții rapide, dar adesea sunt foarte puternice și pot provoca probleme: diaree deshidratantă, crampe
În pragul sărbătorilor pascale, organizațiile caritabile din țară au lansat o campanie națională de colectare a alimentelor. Produsele vor ajunge la familii vulnerabile, care abia
“O fotografie buna trebuie sa-ti starneasca interesul in primele trei secunde. Daca te gandesti prea mult pentru a o aprecia, este ceva putred. O imagine
Aceleași treziri repetate par întâmplătoare până când observi mica greșeală care menține problema săptămâni la rând. Persoanele care se trezesc la ora 3 dimineața fac
“Fotografia este un mod de exprimare a ideilor, a starilor, intr-un fel in care cuvintele devin de prisos, iar imaginea, prin ea insasi,
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca a inaugurat Laboratorul de Media Digitală, un spațiu modern conceput
Aproape jumătate dintre companiile din România se așteaptă ca angajații să vină la birou 3-4 zile pe săptămână, în 2026, pe măsură ce modelul de
Pâinea, lactatele și mezelurile se vor scumpi și cu 10% până la sfârșitul anului, pentru că au costuri ridicate de producție, susține o asociație a
1,327 Subscribers